Bărbatul de 68 de ani, care s-a autoproclamat „apostolul Mihail” și a exploatat o familie mai mai bine de zece ani a fost condamnat la detenție viață. Acesta a fost găsit vinovat pentru trafic de ființe umane, trafic de copii și viol. Anterior acesta a mai fost condamnat, dar eliberat.

Potrivit Procuraturii Generale totul a avut loc începând cu anul 2000. Atunci, bărbatul a cunoscut o familie social-vulnerabilă, și le-a insuflat ideea că ar fi „Mesia” sau „apostolul Mihail”. Astfel, oamenii au început să facă tot ce le spunea individul fiind tratați ca niște scalvi. Victimele erau supuse la diferite munci, iar dacă refuzau erau amenințate cu moartea. Tootdată, copii erau maltratați și abuzați sexual. Trei ani mai târziu, bărbatul a impus femeia, mama a două fete, să muncească în Italia iar mai bine din jumătate din venit ajungea la acesta în buzunar. Apoi, schema s-a repetat și cu fiica mai mare a femeii, care a refuzat să transmită bani. În consecință, pentru a le speria făptașul a bătuto pe mama fetei, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Potrivit acuzării, în perioada anilor 2010–2014, inculpatul, aflându-se la domiciliul său, precum și în alte spații dintr-o localitate din centrul țării, urmărind satisfacerea poftei sexuale, a abuzat sexual două minore, începând cu vârsta de 14 și, respectiv, 16 ani. În urma acestor abuzuri, una dintre minore a rămas însărcinată.”

Anterior, bărbatul a mai fost condamnat la închisoare la 13 ani de închisoare, însă abuzatorul a stat după gratii doar 6 fiind eliberat în 2021. Atunci, una dintre cele două susori abuzate a oferit un interviu pentru Pro Tv în care a vorbit despre coșmarul prin care a trecut familia ei.

„Nu cred că o să uit asta vreo dată. Mă tem foarte mult pentru părinți pentru că pe mine nu mă va mai trage sub influența lui, dar mama mea încă îl ascultă.”

Astfel, recent, bărbatul originar din regiunea tranistreană a fost recunoscut vinovat de trafic de ființe umane, trafic de copii, viol și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite. Instanța de judecată i-a aplicat pedeapsa sub formă de detențiune pe viață.