Un focar de pestă porcină africană a fost identificat într-o fermă comercială din raionul Sîngerei.
Potrivit ANSA, la data de 22 iulie, prin testări de laborator a fost confirmată prezența virusului PPA, în probele recoltate de la porcii domestici, într-o exploatație comercială de porcine din raionul Sîngerei.
„Comisia pentru Situații Excepționale din regiune a aprobat un plan de măsuri complexe pentru combaterea focarului, fiind în desfășurare acțiunile de eradicare, cu implicarea tuturor structurilor raionale și a specialiștilor din cadrul subdiviziunii teritoriale ANSA. În jurul focarului au fost stabilite zonele de restricții (zona de protecție 3 km şi zona de supraveghere 10 km), fiind limitată mișcarea porcilor din fermele comerciale din zonă, precum și mișcarea porcilor din exploatații non profesionale, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia”, menționează responsabilii.
De asemenea, în contextul desfășurării lucrărilor de recoltare a cerealelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate. Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA. Evitați utilizarea în hrana animalelor a resturilor culinare și respectați cerințele minime de biosecuritate.
„ANSA este dispusă să acorde persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, recompense în mărime de 50 euro, pentru fiecare cadavru notificat”, anunță Agenția.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


