Un incendiu puternic a mistuit casa unei familii din capitala. Un vecin a observat valvataia, care putea fi vazuta la zeci de metri departare, si a fugit sa-i trezeasca pe oamenii aflati in interior, asa ca acestia au iesit afara la timp. O batrana a avut nevoie de ingrijiri medicale si a ajuns la spital.

Era miezul noptii, cand un vecin a auzit un zgomot puternic ce venea de afara. A mers in graba sa-si trezeasca vecinii din casa cuprinsa de flacarile uriase. In casa dormeau doi batrani, fiul lor si nepotul. 

Au fost chemati salvatorii. In timp ce echipajele de pompieri luptau cu flacarile, podul casei s-a prabusit. 

 Daniela ANDREEV, REPORTER PRO TV: „Incendiul ar fi pornit de la aceasta soba. Flacarile s-au extins rapid afectand trei locuinte si au distrus totul in calea lor. Acoperisul a ars in totalitate, iar podul a cazut.”

Barbatul care dormea intr-o anexa, de unde a si pornit incendiul, povesteste ca a fost cuprins de panica, atunci cand a vazut limbile de foc care i-au cuprins locuinta. 

In urma incendiului, batrana a ajuns la spital. Cei cinci care locuiesc in casa sunt nevoiti sa se inghesuie acum intr-o parte mica a locuintei, neafectata de flacari. Trei echipaje de pompieri au intervenit pentru a potoli incendiul.