Accident grav in timpul unei curse cu masini in regiunea Rostov din Rusia. Un sofer a pierdut controlul volanului si a intrat cu autoturismul in spectatori. Din fericire, toate victimele au ramas in viata. Va avertizam ca imaginile va pot afecta emotional.
Scena a fost filmata de un martor la cursa de aseara organizata cu ocazia zilei orasului Kamensk-Sahtinskii din regiunea Rostov. Din imagini se vede cum un sofer nu a reusit sa intre in curba si a lovit zeci de spectatori care stateau pe marginea drumului. Oamenii au fost pusi la pamant.
Printre victime se afla si un copil, care a suferit traumatisme grave. Din fericire, nimeni nu si-a pierdut viata in urma accidentului.

