Un judecător din Chișinău a fost găsit vinovat de emiterea intenționată a unei decizii ilegale într-un dosar. Acesta nu va răspunde penal, deoarece a expirat termenul de prescripție. Este vorba despre un dosar al unei companii afiliate lui Veaceslav Platon.
Potrivit Procuraturii Generale, cazul se referă la o decizie din noiembrie 2020, când magistratul a analizat un dosar legat de hotărârile Comisiei Naționale a Pieței Financiare care vizau o companie de asigurări, afiliată fugarului Veaceslav Platon.
Instanța a stabilit că judecătorul a suspendat mai multe decizii ale CNPF din perioada 2016–2017 și a impus măsuri speciale asupra companiei, inclusiv numirea unei firme care nu era autorizată în domeniul asigurărilor.
Procurorii spun că acesta a depășit solicitările din dosar și a luat decizii care au influențat direct soluționarea cauzei, deși nu avea voie să intervină în acea etapă.
Deși a negat acuzațiile, instanța a stabilit că judecătorul a acționat conștient și a încălcat legea. Totuși, acesta nu mai poate fi tras la răspundere penală, deoarece a expirat termenul legal în care putea fi pedepsit.


