Un jurnalist de la Chisinau a fost retinut astazi fiind banuit ca ar fi santajat un politist in schimbul unor informatii despre persoane publice. Politia sustine ca retinerea a avut loc dupa ce in luna februarie, politistul s-ar fi plans la procuratura. Oamenii legii spun ca ar fi colaborat cu interpretul Adrian Ursu pentru a-i intinde jurnalistului o cursa.
Potrivit politiei jurnalistul care lucra la un portal de stiri a fost retinut astazi in flagrant in timp ce primea CD-uri si informatii cu caracter personal din bazele de date ale politiei de la poltistul pe care l-ar fi santajar.
Anterior politia spune ca i-ar fi intins o cursa jurnalistului furnizandu-i o informatie falsa despre interpretul Adrian Ursu.
Adrian URSU, INTERPRET: „Am propus sa fie livrata si o informatie eronata despre mine. S-a inventat un caz, special pentru acest pretins jurnalist si eu stiam foarte bine ca in decurs de cateva zile voi fi telefonat. In data de 16 iunie am fost telefonat la orele 12. Eu absolut intentionat l-am lasat sa creada ca as avea ce ascunde, ba chiar mai mult, la inceput am pus receptorul, lasand impresia ca sunt speriat.”
Interpretul sustine ca ulterior a intrerupt convorbirea, iar la scurt timp ar fi revenit si l-ar fi informat pe reporter ca informatia este falsa.
Aceasta informatie falsa i-ar fi fost furnizata special jurnalistului de catre politistul pe care acesta l-ar fi santajat inca din luna februarie.
Ziaristul l-ar fi amenintat pe omul legii ca detine informatii compromitatoare despre el si le va publica daca acesta nu-i va furniza materiale despre diferiti interpreti si persoane publice.
Ce informatii detinea jurnalistul despre poltist, ofiterul de presa a Inspectoratului National de Investigatii nu a putut sa ne spuna.
Natalia GOLOVCO, OFITER DE PRESA, INI: “Astea sunt deja detalii din urmarirea penala si nu le putem face publice.”
Adrian Ursu a fost insa mai explicit.
Adrian URSU, INTERPRET: “Avea el niste informatii compromitatoare la adresa politistului pe care iarasi nu se stie cum le-a obtinut si le folosea”
Directorul portalului de de stiri la care lucra jurnalistul retinut sustine ca este vorba despre o inscenare a politiei.
Sorin BUCATARU, DIRECTOR PORTAL DE STIRI: “Acest dosar intentat noi il putem cataloga ca pe o razbunare clara si o actiune de fapt de santaj din partea politie.”
Mai mult, Bucataru sustine ca acest dosar ar avea legatura cu mai multe materiale publicate de catre portalul de stiri.
Sorin BUCATARU, DIRECTOR PORTAL DE STIRI: “Lucrurile stau cam pe invers pentru ca orice jurnalist daca i se propune o informatie atunci evident ca nu va da cu piciorul.”
Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal pentru constrangerea de a incheia o tranzactie, dar si pentru corupere activa.
Jurnalistul este retinut pentru 72 de ore risca pana la 7 ani de inchisoare.

