Reteaua de magazine Dedeman, care comercializeaza materiale de constructie si amenajari interioare, din Romania ar putea sa ajunga si la Chisinau. Centrul comercial ar putea sa fie ridicat in locul fostei fabrici de piele. Investitorul roman da asigurari ca doar jumatate din teren va fi valorificat, cealalta jumatate va fi zona verde. Astazi a avut loc consultari publice in ceea ce priveste initiativa.

Publicat:20.07.2016, 15:43

Daca vor avea unda verde de la autoritati, antreprenorii spun ca magazinul in care se vor gasi materiale de constructie si amenajari interioare, va aparea in locul fabricii de piele de pe strada Ismail. Aceasta nu mai activeaza de ani buni, fiind lasata in paragina.

Andrei BIVOL, AVOCAT, PIELE S.A: “Avem aici peste 50 de cladiri ale Pile S. A. pe aceasta suprafata va fi magazinul, iar restul va fi zona verde.”

Magazinul va ocupa doar 49 la suta din teritoriu. Acesta va avea peste 400 de locuri de parcare pentru clienti si 50 de locuri pentru angajatii centrului comercial. Benefeciarii dau asigurari ca zona nu va fi supraaglomerata. 

Aparatorii mediului se tem si de o eventuala poluare a raului Bac.

Andrei BIVOL, AVOCAT, PIELE S.A: “Se polueaza mai mult daca este lasat asa.”

Iar daca ar fi sa-i intrebam pe oraseni despre initiativa, atunci parerile sunt diferite.

Astazi au avut loc dezbateri publice asupra proiectului, dupa care urmeaza ca decizia sa fie votata de catre Consiliul Municipal Chisinau. Ulterior va fi eliberat certificatul de urbanism si autorizatia de constructie.