Astăzi, la începutul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii, membrul Alexandru Postică a sesizat inspecția judiciară pe numele a doi judeători, în legătură cu examinarea cauzelor penale privind accidentele rutiere.
„În urma unei analize detaliate a numeroaselor sentințe pronunțate de instanțe de judecată în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024, am constatat o situație alarmantă la unii judecători legată de examinarea cauzelor penale privind accidentele rutiere, reglementate de art. 264 și art. 264¹ din Codul Penal. Aceste infracțiuni – fie că vorbim de accidente comise în stare de ebrietate sau în alte circumstanțe – soldate cu vătămări corporale grave sau chiar decese, sunt examinate într-un mod care ridică semne de întrebare cu privire la respectarea termenelor rezonabile de soluționare”, a declarat Postică.
Totodată, el a declarat că a observat cauze în care se trece rapid la examinarea fondului.
„Pe de altă parte, există dosare amânate în mod repetat, fără explicații clare și rezonabile. Această abordare inegală poate afecta grav drepturile victimelor, dar și încrederea publicului în imparțialitatea justiției. Analiza actelor de dispoziție publicate pe portalul instanțelor de judecată a scos la iveală un tipar de tergiversare a proceselor, în special în cauzele penale unde durata soluționării depășește media obișnuită a termenelor” a explicat membrul CSM.
Astfel, a solicitat o monitorizare mai strictă a termenelor de examinare a cauzelor, în special în dosarele ce implică victime.
„Este esențial ca explicațiile pentru orice întârziere să fie bine fundamentate și transparente. Tratamentul diferențiat al cauzelor creează impresia de favoritism sau lipsă de imparțialitate. Este important ca toate dosarele să fie tratate cu aceeași rigurozitate și prioritate, indiferent de circumstanțele implicate”, a mai adăugat el.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


