Polițiștii din întreaga țară intensifică, în perioada următoare, acțiunile de prevenire și combatere a folosirii telefonului mobil la volan. O simplă notificare, un apel sau chiar o privire de câteva secunde spre ecran poate distrage atenția șoferului și poate duce la un accident.

 

Poliția avertizează că, atunci când atenția este îndreptată spre telefon, șoferul poate să nu observe la timp un pieton, un biciclist, un alt automobil sau un obstacol apărut pe drum.

În acest context, organele de drept le recomandă conducătorilor auto să își păstreze atenția asupra traficului și să evite utilizarea telefonului în timpul deplasării.

Autoritățile îi îndeamnă pe șoferi să nu lase câteva secunde de neatenție să se transforme într-o tragedie.