Un moldovean a încercat să iasă din România cu o mașină furată din Germania, la vama Albița.

Potrivit Poliției de Frontieră din România, totul s-a întâmplat pe 5 octombrie, la vama Albița.

Un moldovean de 48 de ani s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei. Acesta transporta, cu ajutorul unei platforme, un automobil.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania.

Bărbatul a declarat că, la rugămintea unui conațional, a preluat automobilul și, totodată, că nu cunoaște despre faptul că a esta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră română efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar automobilul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.