Piloteaza avioane, sare cu parasuta si merge in misiuni de recunoastere prin padurile neexplorate ale Americii, iar orele pot dura si pana la 1 noaptea. Asta face un tanar din Moldova care studiaza de doi ani la Academia Fortelor Armate din Statele Unite. Tanarul va fi primul moldovean care va absolvi aceasta institutie, care este una dintre cele mai prestigioase din lume. Dupa absolvire, el va fi obligat sa lucreze 5 ani in Moldova.
La Academia Fortelor Aeriene din Statele Unite Anton Cebanu a ajuns acum doi ani. In fiecare zi invata ce inseamna disciplina. Incepe orele cand altii abia se trezesc, iar programul se sfarseste chiar si la 1 noaptea.
Anton CEBANU: “niciodata nu ai timp liber.”
Cpt. Bryce LUKEN, PROFESOR: “Multe lucruri pe care noi le-am învatat la clasa pot fi aplicate direct în viata reala, sunt un traducator perfect în ceea ce fac studentii atât în fortele aeriene, precum si în oricare alta cariera.”
Tanarul face economie si management, iar pe langa orele teoretice, are parte si de instruiri practice, cum ar fi pilotarea avioanelor sau saltul cu parasuta.
Anton CEBANU, STUDENT ACADEMIA FORTELOR AERIENE, SUA: “Prima data cand trebuie sa sari, bine, ne-am antrenat pe pamant, sarim, nu stii ce te asteapta. A doua oara tu stii deja ce te asteapta si e mai greu, dupa a 3-4 oara deja simti fericirea si placerea zborului.”
Desi e departe de casa, Anton cunoaste destul de bine realitatile de la noi, in special tot ce se refera la domeniul sau de activitate.
Anton CEBANU, STUDENT ACADEMIA FORTELOR AERIENE, SUA: “- Are Moldova avioane? -Moldova nu are avioane, a avut pana nu le-a vandut sau pana n-au furat microschemele din interior. Poate ne va ajuta vreo tara. Noi nu avem buget pentru mentinerea unui avion. Ne trebuie milioane de dolari doar ca sa-l mentii.”
Taxa de studii la Academia Fortelor Aeriene se ridica la 100 de mii de dolari pe an, Anton insa invata gratis. Totusi, contractul il obliga ca dupa absolvire, tanarul sa lucreze minim 5 ani in Armata Nationala.
Anton CEBANU, STUDENT ACADEMIA FORTELOR AERIENE, SUA: „Eu stiu ca este mare diferenta intre armata americana si din Moldova avem ce avem si trebuie sa lucram cu resursele pe care le avem. Sper sa ocup o pozitie cheie ca sa pot sa schimb lucrurile.”
Timp liber are doar in week-end, cand incearca sa se bucure de calatorii.
Anton CEBANU, STUDENT ACADEMIA FORTELOR AERIENE, SUA: “Prin cubluri nu ies, cel putin la noi in oras deoarece aici nu sunt cubluri atat de bune ca in Moldova. Deja nu-i interesant sa iesi. Cand am fost in New York acolo a fost foarte interesant.”
Anton a fost selectat din 25 de tineri care s-au inscris la programul de burse. Probele de rezistenta fizica si de cunoastere a limbii engleze au facut diferenta.

