Un autolaborator mobil, dotat cu echipamente pentru monitorizarea calității aerului, a fost donat azi Republicii Moldova de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România. Valoarea donației este 747.000 lei și s-a aflat până acum în administrarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

„Autolaboratorul donat astăzi Agenției de Mediu din Republica Moldova va crește capacitatea de răspuns a autorităților în cazul unor evenimente cu impact asupra calității aerului și a mediului înconjurător. Pe de altă parte, acesta va contribui la familiarizarea instituțiilor abilitate cu metodele de referință utilizate pentru monitorizarea calității aerului înconjurător, conform reglementărilor europene”, a precizat ministrul Mircea Fechet.

Autovehiculul conține mai multe analizoare pentru poluanți, stație meteorologică, echipamente de înregistrare și stocare a datelor și alte instalații, cu ajutorul cărora autoritățile vor putea realiza studii pertinente privind evoluția calității aerului și vor putea aplica, experimental, tehnicile de analiză utilizate la nivelul Uniunii Europene.

Un astfel de laborator mobil se amplasează în zonele cu impact major asupra calității aerului (zonele platformelor industriale, zonele depozitelor de deșeuri, zonele cu trafic intens, etc.), fiind dotat și cu sursă alternativă de curent capabilă să mențină funcționarea întregului sistem în cazul unei întreruperi a energiei electrice.

Poluanţii monitorizaţi cu ajutorul său sunt cei prevăzuţi în legislaţia europeană (Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa):

dioxid de sulf (SO2)/hidrogen sulfurat(H2S);

oxizi de azot (NO, NO2, NOx)/ amoniac (NH3);

particule în suspensie – fracția PM10;

compuși organici volatili (C6H6, C7H8).