Un pompier din Hancesti se plange ca a fost transferat la o unitate de salvatori din Leuseni cu mai multe incalcari. Barbatul sustine ca, timp de un an, si-a achitat singur drumul si alimentatia, iar acum cere despagubiri. Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au, insa, o alta versiune.

“Am cheltuit din bugetul familiei aproximativ 15 mii de lei. Nu aveam transport direct. Aveam de parcurs 45 de kilometri. Nu mi-au asigurat transportul si alimentatia. Mi-au zis sa dau in judecata, dar eu nu am asa bani.”

Barbatul, care a cerut sa-i protejam identitatea, a lucrat pompier la Inspectoratul din Hincesti, timp de 14 ani. In august 2018 el a fost transferat la detasamentul de salvatori din Leuseni, dar sustine ca nu i-au fost respectate drepturile.

“Mi-au spus ca ma trimit acolo fiindca sunt muncitori tineri si au nevoie de cineva cu experienta.”

Reprezentantii Inspectoratului General pentru situatii de Urgenta afirma, insa, altceva.

Liliana PUSCASU, OFITERUL DE PRESA AL IGSU: “Persoana respectiva a fost numita responsabila in cadrul unitatii de salvatori si pompieri. Pe parcursul exercitarii acestei functii, i-a fost asigurat transportul tur-retur din contul de serviciu. Ceea ce tine de alimentatie, legislatia in vigoare nu prevede acest lucru.”

Barbatul mai spune ca din salariul de 5 mii de lei ii este greu sa-si intretina familia.

“Sotia mea este invalid de gradul doi. Are probleme cu spatele si merge foarte greu. Ea nu poate sa se angajeze la munca.”

El cere despagubiri de 15 mii de lei si spera ca banii ii vor fi intorsi.