Un primar din Anenii Noi a incheiat un acord aditional cu fiica sa, care este fondator si conducator al unei Gospodarii Taranesti, incalcand astfel regimul juridic al conflictului de interese. Este vorba despre acordul de modificare a contractului de arenda a terenurilor, contract ce a fost semnat inca in 2012.
Potrivit legii, primarul nu are dreptul sa incheie acte juridice cu persoane apropiate, pentru ca genereaza un conflict de interese. Iar in asemenea situatii, subiectul declararii trebuie:
-sa informeze Autoritatea Nationala de Integritate imediat, dar nu mai tarziu de 3 zile de la data constatarii, despre conflictul de interese in care se afla;
-sa nu incheie actul juridic pana la solutionarea conflictului de interese.
Primarul nu a intreprins aceste actiuni, fapt prin care a incalcat prevederile Legii 133/2016 privind declararea averii si intereselor personale.
In cadrul controlului, primarul a fost informat despre declansarea procedurii de control, elementele identificate, precum si despre drepturile de care beneficiaza, in exercitarea dreptului la aparare. Acesta si-a exprimat in scris punctul de vedere, in care a mentionat ca prin acest acord el nu si-a favorizat fiica si nici nu a adus prejudicii primariei.
Dupa ramanerea definitiva a actului de constatare emis in acest caz, care este pasibil de contestare in instanta de contencios administrativ, Autoritatea Nationala de Integritate va sesiza Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat in vederea revocarii primarului din functie, cu decaderea din dreptul de a exercita functii publice sau de demnitate publica pe o perioada de 3 ani.


