Un barbat de 23 de ani, din Romania a fost retinut la Chisinau fiind suspectat de proxenetism.

Potrivit politiei, tanarul ar fi recrutat printr-o retea de socializare mai multe tinere cu varstele cuprinse intre 19 - 20 de ani, din tara noastra si le-ar fi transportat pe teritoriul Romaniei, acolo unde le-ar fi obligat sa presteze servicii sexuale.

Suspectul le dadea bani ca sa isi faca pasapoarte si le punea sa presteze servicii sexuale in Constanta, in schimbul unei sume de pana la 1.000 de euro pe saptamana.

In urma mai multor investigatii, barbatul a fost retinut cu trei zile in urma de catre oamenii legii de la noi, in momentul cand incerca sa transporte doua tinere din tara noastra pe teritoriul roman.

Daca va fi gasit vinovat acesta risca pana la 7 ani de puscarie.