Un tânăr de 28 de ani din Rezina este cercetat penal, după ce polițiștii au destructurat un spațiu destinat consumului de droguri, pe care acesta l-ar fi administrat.

Potrivit poliției, tânărul ar fi organizat și întreținut un loc folosit pentru consumul de substanțe narcotice. În urma perchezițiilor, suspectul ar fi încercat să distrugă o parte din obiectele și substanțele aflate în locuință, însă polițiștii l-au deconspirat.

Autoritățile au ridicat mai multe dispozitive improvizate folosite pentru consumul drogurilor, un pachețel cu drog sintetic și plante de cânepă cultivate ilegal.

Toate substanțele și obiectele au fost ridicate pentru expertiză. 

Tânărul ar putea sta 7 ani după gratii.