Un tanar cu sindromul Down vorbeste lumii prin arta. Originar din satul Carbuna, raionul Ialoveni, acesta creaza adevarate opere doar cu ajutorul unui creion sau a cariocei. Talentul tanarului a fost observat de un designer de la noi care a lansat o colectie de rochii, inspirata din picturile artistului. Mai mult, a fost organizata si o adevarata prezentare de moda in satul de bastina al tanarului.
Anton are 30 de ani si sufera de o forma severa a sindromului Down. El nu vorbeste, iar unicul mod prin care isi poate exterioriza emotiile este pictura. Talentul l-a descoperit in cadrul unui centru de reabilitare din satul Carbuna, unde a fost adus de mama sa.
Eugenia POLISCIUC, MAMA: „El primeste o placere de la ceea ce face. Deseneaza de obicei seara tarziu, atunci cand are inspiratie. O face in liniste, atunci cand nu este deranjat de nimeni.”
Natalia PLATONOVA, DIRECTOR CENTRU DE REABILITARE: „Am observat in desenele lui o alta lume, un sens. Ele sunt colorate si pozitive.”
In lucrari, Anton il ilustreaza pe tatal sau, care a murit acum trei ani. Mama baiatului spune ca cei doi au avut o relatie speciala.
Eugenia POLISCIUC, MAMA: „Isi aminteste des de tatal sau. Ii priveste fotografiile si spune “te iubesc”. Transpune apoi pe hartie tot ce simte.”
Creatiile lui Anton au fost observate de un designer de la noi, care au devenit o sursa de inspiratie pentru o colectie inedita de haine. Cele 12 rochii create au fost lansate in cadrul unei prezentari de moda, organizata in satul Carbuna.
Anastasia IODOV, DESIGNER: „Cand am vazut desenele lui Anton, ele atat de mult m-au impresionat, incat am vrut sa le transpun pe haine. Astfel, imi doresc ca oamenii talentati, cum este si Anton, sa aiba o sansa de a demonstra lumii ca ei pot.”
Natalia GINGA, REPORTER PRO TV: „Cu flori si telefoane in mana, localnicii au savurat fiecare moment din defilare, intrucat prezentarea de moda este unicul eveniment de acest tip, produs in sat.”
„Suntem pentru prima data la un astfel de eveniment. Suntem impresionati, e bine. Am vazut alta vestimentatie, din alta generatie.”
„Anton este un inger. Iar sa admiri o colectie creata de un inger, este un cadou pentru noi toti.”
Ca la o adevarata prezentare de moda, Anton a urcat pe podiumul improvizat alaturi de modele si a fost scaldat in aplauze. Pentru ca nu poate vorbi, tanarul a cantat, in semn de multumire.
Potrivit datelor oferite de Agentia Nationala de sanatate publica, in tara noastra sunt circa o mie de persoane diagnosticate cu sindromul Down.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.