Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce și-a atacat fratele geamăn cu un cuțit, în urma unui conflict spontan. Deși victima a încercat să-l protejeze, instanța a stabilit vinovăția inculpatului în baza probelor administrate.
Potrivit materialelor cauzei, incidentul a avut loc în seara zilei de 18 octombrie 2025. În urma unui conflict spontan, inculpatul ar fi luat un cuțit de bucătărie și i-ar fi aplicat fratelui său geamăn mai multe lovituri în regiunea toracică, cu intenția de a-l omorî.
Tentativa nu a fost dusă până la capăt datorită rezistenței victimei, dar și intervenției unor persoane terțe, care au reușit să oprească atacul.
În cadrul procesului, inculpatul nu și-a recunoscut vina, susținând că leziunile ar fi fost provocate accidental, în urma unei căderi peste un gard, pe fondul consumului de alcool.
De asemenea, victima a susținut aceeași versiune, încercând să evite tragerea la răspundere penală a fratelui său.
Cu toate acestea, instanța a analizat probele administrate și a ajuns la concluzia că fapta a fost comisă cu intenție.
Pe durata urmăririi penale și a examinării cauzei, inculpatul s-a aflat în arest preventiv.


