Doi bărbați din Florești vor sta după gratii. Unul dintre ei a urcat la volan în stare de ebrietate, iar al doilea era drogat și activa în calitate de taximetrist.
Potrivit procuraturii, este vorba despre un bărbat de 32 ani care a fost condamnat la 4 ani de închisoare, după ce în luna iunie curent, fără să dețină permis de conducere și fiind în stare avansată de ebrietate a fost prins la ghidonul unei motociclete pe o stradă din Florești.
În cel de-a doilea caz, este vorba despre un bărbat de 50 de ani care a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare și i s-a anulat dreptul de a conduce, după ce în lunile ianuarie și februarie curent, fiind drogat activa în calitate de taximetrist. Acesta a fost prins la fel pe o stradă din Florești.
Ambii nu sunt la prima abatere de acest gen.
Totodată, într-un alt caz, un bărbat de 31 de ani din Fălești a fost amendat cu 150 de mii de lei și i s-a anulat dreptul de aconduce mijloace de transport după ce a urcat a volan în stare de ebrietate.

