Un bărbat de 35 de ani, originar din Ucraina, a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat că făcea parte dintr-o grupare specializată în escrocherii telefonice. Potrivit anchetatorilor, acesta recruta curieri și colecta banii obținuți de la victime, pe care ulterior îi transforma în criptomonede pentru a le ascunde proveniența.

Polițiștii spun că membrii grupării își contactau victimele, pretinzând inițial că sunt angajați ai Poștei Moldovei sau ai unor companii de telecomunicații, iar ulterior se prezentau drept reprezentanți ai Băncii Naționale, ai Serviciului de Informații și Securitate sau ai Poliției, pentru a le convinge să transfere bani. Suspectul a fost reținut în raionul Căușeni. 

Totodată, anchetatorii au stabilit că acesta era căutat și pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile continuă pentru identificarea tuturor membrilor grupării și stabilirea prejudiciului provocat victimelor.