Lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina, principala sursă de alimentare a râului Nistru, a ajuns la un nivel critic. Despre acest lucru a anunțat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, într-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, nivelul apei este cu aproape patru metri mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar autoritățile folosesc deja din rezerva strategică pentru a menține alimentarea cu apă a localităților din Republica Moldova..
Ministrul s-a deplasat la lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina, unde a prezentat situația hidrologică și a avertizat că nivelul apei continuă să scadă.
Potrivit oficialului, dacă în aceeași perioadă a anului trecut nivelul mediu al apei era de 117 metri, în prezent acesta a ajuns la doar 112,9 metri, ceea ce înseamnă un deficit de aproape patru metri.
Hajder explică situația prin faptul că în lac intră mult mai puțină apă decât este evacuată în râul Nistru.
Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI:„În ultimele zile, în medie, intră 30 de metri cubi de apă pe secundă în lac, iar pe Nistru sunt deversați 85 de metri cubi pe secundă, adică de aproape trei ori mai mult.”
În aceste condiții, autoritățile încearcă să mențină alimentarea cu apă a populației folosind rezervele acumulate în lac.
Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI:„Guvernul face eforturi astfel încât cetățenii să fie aprovizionați cu apă, dar trebuie să ținem cont că, în acest moment, consumăm din rezerva strategică a lacului. Nicio rezervă nu este infinită. Dacă dăm drumul la maximum acum la robinete, am putea ajunge mai târziu să rămânem fără rezerve de apă.”
Ministrul a mai declarat că autoritățile monitorizează permanent evoluția situației și a îndemnat operatorii de apă și canalizare să adapteze infrastructura la noile condiții, astfel încât alimentarea cu apă să poată fi asigurată fără întreruperi.
Republica Moldova, în stare de alertă hidrologică
Republica Moldova se confruntă în această vară cu o criză hidrologică provocată de secetă și de lipsa ploilor în bazinul superior al Nistrului.
La sfârșitul lunii iulie, guvernul a instituit stare de alertă în sectoarele hidrologic și energetic pentru 30 de zile, după ce debitul de apă care alimentează lacul Novodnestrovsk a scăzut la aproximativ 30 - 40 de metri cubi pe secundă.
Autoritățile centrale și primăria capitalei - păreri contradictorii
În timp ce autoritățile centrale avertizează că situația de pe râul Nistru rămâne una de risc și că nivelul apei este monitorizat permanent, primarul capitalei, Ion Ceban susține că locuitorii capitalei nu vor rămâne fără apă și că orașul este pregătit pentru orice scenariu.

