Angelica Caraman, care va ocupa de astazi functia de presedinte CEC, a fost propusa de fractiunea „Partidul Actiune si Solidaritate” la functia de membru ai CEC. 

Angelica Caraman a fost consiliera primarului comunei Stauceni, fosta sefa de directie a CEC si directoare adjuncta a CICDE. Angelica Caraman are calificarea de profesoara de limba si literatura romana, este licentiata si in drept. O diploma de master a obtinut-o in teoria si practica administrarii publice, iar alta – in managementul politic si electoral, scrie ZdG.md

Angelica Caraman a lucrat timp de 16 ani la Pretura sectorului Centru, municipiul Chisinau

Potrivit CV-ului, in perioada 1995 – 1998, Angelica Caraman a fost specialista coordonatoare in cadrul Sectiei administrare publica a Preturii Centru. Din 1998 pana in 2002, a fost specialista principala in cadrul Sectiei administrare publica, iar din 2002 si pana in 2011 – secretara a preturii.

Caraman, potrivit CV-ului, a fost si lector la Universitatea Pedagogica de Stat „Ion Creanga”. In 1998 a mai detinut si functia de specialista coordonatoare la Directia socio-umanitara a Primariei municipiului Chisinau.

Activitatea la Comisia Electorala Centrala

Din ianuarie 2012 pana in octombrie 2013, Angelica Caraman a fost sefa Directiei management alegeri al CEC, se arata in CV. Mai bine de jumatate de an, in 2014, a fost formatoare la Centrul de Instruire Continua in Domeniul Electoral (CICDE) pe langa CEC, ca din mai 2018 si pana in decembrie 2019 sa fie directoare adjuncta a CICDE.

La alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 a candidat pentru functia de primar in comuna Ghidighici din partea Blocului electoral „ACUM Platforma DA si PAS”

In primul tur al scrutinului, Caraman a iesit invingatoare, avand cu 76 de voturi mai multe decat contracandidatul sau, care in turul doi al alegerilor a castigat. Din decembrie 2019, Angelica Caraman este consiliera primarului comunei Stauceni, municipiul Chisinau. 

Potrivit ultimei declaratii de avere si interese personale, completata in martie curent, Angelica Caraman a obtinut in 2020, de la Primaria comunei Stauceni un salariu de circa 192 de mii de lei si o remunerare de la CICDE in suma de peste 46 500 de lei. Alti 6 400 de lei reprezinta indemnizatie de consilier local de la Primaria satului Ghidighici.

Angelica Caraman declara ca, din 2016, are in proprietate 1/2 cota-parte dintr-o „alta avere imobila” de 80 de metri patrati care, potrivit declaratiei, valoreaza 28 854 de lei. In 2020, Caraman a obtinut din vanzarea cotei-parti din apartament 200 de mii de lei, scrie Zdg.md

Angelica Caraman a fost aleasa astazi in functia de presedinta a Comisiei Electorale Centrale. Propunerea a venit de la Pavel Postica si a fost sustinuta de 2/3 din membrii CEC.