A fost terminata urmaririi penale in privinta celor doi soferi ai autocarelor in care au fost gasite peste 137.000 tigari cu filtru de diferite marci, la vama Costesti, la iesirea din tara. Acum, dosarul penal urmeaza sa fie trimis in judecata, dupa ce procurorii PCCOCS le-au prezentat spre informare dosarul penal instrumentat.
Potrivit PCCOCS, totul s-a intamplat in luna aprilie, la trecerea frontierei Costesti. Doi soferi de 37 si 48 de ani intentionau sa vanda tigarile in Uniunea Europene. Unul din cei doi detinea in proprietate autocarele pe care le conduceau cu destinatia Italia. Desi nu le-au declarat vamesilor ca ar transporta tigari, acestea au fost gasite in plafonul autocarelor, iar cel de-al doilea a fost intors din drum si escortat, dupa ce soferul a incercat sa se eschiveze, urmare a controlului vamal asupra primului autocar.
Asupra ambelor autocare estimate la peste 1,6 milioane lei au fost aplicate sechestre, in vederea ulterioarei confiscari in folosul statului, ca bunuri folosite la comiterea tentativei de contrabanda.
Potrivit legii, contrabanda se pedepseste cu inchisoarea, pentru un termen de la 4 la 10 ani.
Cei doi invinuiti si-au recunoscut vinovatia partial.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


