Prevederile din legislația națională care vizează accesul egal pentru femei și bărbați la bunuri și servicii au fost armonizate cu legislația Uniunii Europene. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat de Parlament.

Documentul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și transpune în legislația națională prevederile Directivei europene de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul și furnizarea de bunuri și servicii. 

Aceasta presupune extinderea principiului egalității dincolo de sfera pieței muncii și a vieții profesionale la alte domenii. Astfel, va fi perfecționat cadrul legal național în materie de combaterea discriminării de gen în accesul și furnizarea de bunuri și servicii, atât în sectorul public, cât și cel privat.

„Adoptarea și implementarea acestui proiect de lege va avea drept rezultat excluderea discriminării directe sau indirecte între femei și bărbați în ceea ce privește prețurile, condițiile de vânzare, accesul la produse sau servicii, inclusiv în domenii precum asigurările, serviciile financiare, imobiliare sau de sănătate. De asemenea, bărbații și femeile vor beneficia de aceleași condiții și prețuri la produsele și serviciile oferite, iar consumatorii vor fi protejați de discriminarea de gen. În acest sens, sunt propuse modificări la Legea privind protecția consumatorilor, Legea cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați și la Legea cu privire la asigurarea egalității”, menționează inițiatorii. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.