Valul de caniculă, care a lovit în aceste zile Europa, se îndreaptă în țara noastră. Săptămâna aceasta va fi una de foc, cu maxime de 33 de grade, iar medicii atenționează să fim precauți. Ca să evităm insolația, specialiștii îndeamnă să ne hidratăm corespunzător, să purtăm haine din stofe naturale și să folosim crema cu protecție SPF.

Ludmila DUBINĂ, MEDIC DE FAMILIE, MANAGER CMF 1: “Atunci când avem insolație, persoana poate face cefalee, vertigii, dezorientare, confuzii, stări de leșin, convulsii sau comă. În acest caz persoana se înroșește, crește frecvența respirației, crește pulsul și tensiunea arterială.”

Dacă vedem că cineva are aceste simptome, medicii ne îndeamnă să acordăm primul ajutor medical sau în cazuri mai grave, să sunăm la 112.

Ludmila DUBINĂ, MEDIC DE FAMILIE, MANAGER CMF 1: „Atunci când s-a produs insolația, trebuie să transportăm persoana la umbră, să o așezăm și îi ridicăm picioarele mai sus decât nivelul inimii, îi stropim hainele, facem hidratarea organismului. Dacă persoana este conștientă, îi dăm apă plată.”

Osamenii sunt îndemnați să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11-18, să poarte pălării, haine lejere și largi, în culori deschise și să bea cel puțin 2 litri de lichide, dar să evite consumul de alcool sau pe cele cu conținut ridicat de cofeină sau de zahăr.

Luminița SUVEICĂ, MEDIC ENDOCRINOLOG NUTRIȚIONIST: “Să consumăm cât mai multe legume și fructe, deoarece ele conțin apă.
Cafeaua este cea care ne deshidratează organismul, dea aceea dacă o consumăm, să o însoțim cu un pahar de apă. De asemenea trebuie să se evite alimentele grele, cum ar fi grăsimile, pentru că ele ne încălzesc.”

Cei mai afectați de căldură sunt copiii, întrucât nu-și pot regla temperatura corpului, vârstnicii, dar și persoanele cu boli cronice, cum ar fi maladii cardiovasculare, renale, a sistemului nervos central sau dereglări metabolice, precum diabetul zaharat.

Ludmila DUBINĂ, MEDIC DE FAMILIE, MANAGER CMF 1: “În această perioadă este binevenită concentrația SPF 30, pentru a fi utilizată atunci când suntem expuși la soare. Ea preîntâmpină apariția petelor și a acțiunii razelor ultraviolete. Iar pentru persoanele cu patologii ale pielii și cu risc, crema are efect protector, ca să nu să se acutizeze.”

Primăria capitalei a anunțat că că în următoarea perioadă pe străzile din oraș vor fi amenajate puncte mobile pe timp de caniculă, unde oameii vor putea beneficia de apă de băut și asistență medicală primară, în caz de necesitate.