Expertul in politici economice, Veaceslav Ionita, a declarat ca desi inflatia in Republica Moldova scade deja a doua luna consecutiv si va continua sa scada si in urmatoarele luni destul de puternic, asta nu inseamna ca scad si preturile. Acestea continua sa creasca insa intr-un rit mult mai lent.
„In decembrie preturile au crescut cu 0,8%, semnificativ, insa de doua ori mai lent decat cresterea din decembrie 2022, cand preturile s-au majorat cu 1,7%. Drept consecinta, acum situatia cu cresterea preturilor este mai buna decat anul trecut, fapt ce misca inflatia in jos. In urmatoarele 4 luni cel mai probabil vom inregistra cea mai puternica scadere a inflatiei cu pana la 10%.
Altfel spus inflatia anuala in luna aprilie cel mai probabil va fi in jur de 20% si va continua sa scada mai departe. Toate acestea deoarece anul trecut in primele 4 luni ale anului am avut cele mai puternice cresteri de preturi, iar acum lipsesc careva factori majori de crestere a preturilor”, eplica Ionita intr-o postare pe retelele de socializare.
Totodata, acesta spune ca pentru 2023, factorul de baza care va misca inflatia in jos va fi sectorul energetic.
„El ne-a creat cele mai mari probleme in 2021 si 2022, iar acum toate socurile energetice cel mai probabil deja sunt depasite”, mentioneaza expertul.
Veaceslav Ionita precizeaza ca si produsele alimentare la fel au inregistrat cresteri record atat pe plan international, dar si in Moldova, iar socul cresterii de preturi la produsele alimentare la fel a fost absorbit de economia mondiala si cea nationala.
„In consecinta, cresterea preturilor la produsele alimentare in 2023 va fi de minim 2-3 ori mai mici decat in 2021 si 2022. Deci in 2023 vom avea crestere de preturi, insa ele vor fi de 2-3 ori mai mici decat in 2022, cea ce inseamna ca inflatia anuala va tinde spre 10%. E mult, dar incomparabil cu 30,2% din acest an” a adaugat Ionita.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/01/11/325310731888478842282885254039933082788219n-1673444570u8um0e4.jpeg)
Astazi, Biroul National de Statistica a anuntat ca inflatia in Republica Moldova a ajuns la 30,20%, asta dupa ce preturile medii de consum in luna decembrie au crescut cu doar 0,8% fata de luna noiembrie a acestui an.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.