Mese pline si veselie au fost si astazi in casele multor moldoveni. Cei care sarbatoresc Craciunul pe stil vechi si-au strans apropiatii, iar gospodinele au intins din nou masa: au scos tot din frigider si chiar au pregatit feluri noi de mancare. Cei care si-au petrecut ieri oaspetii au pus bucatele ramase la congelat.

In familia Grosu din Lozova, Straseni, masa era doldora de bucate si astazi. Gospodina casei spune ca sarbatorile in casa ei incep in decembrie si dureaza pana in ianuarie pentru ca sarbatoresc Craciunul si pe stil nou, dar si pe stil vechi. 

Elena SUVAC, REPORTER PRO TV: “In familia Grosu, Craciunul se sarbatoreste doua zile. Daca ieri masa a fost plina cu de toate, iar traditional s-a mancat friptura, astazi de nelipsit sunt zeama si sarmalele care inca fierb pe plita.”

Doar doi, din cei trei copii ii sunt acasa. Unul e stabilit in Italia de 14 ani, asa ca de cand a plecat s-au schimbat si obiceiurile in familia lor. 

Cat femeile gatesc, barbatii au grija de copii. 

De Craciun bucurie mare e si pentru picii din casa. Micutii spun ca pe la ei a trecut mosul si chiar daca nu le-a adus darurile pe care le-au cerut in scrisoare…

Sarbatoare, dar nu ca alta data si in familia matusei Maria. Ajunsa la 82 de ani, femeia spune ca pentru Craciun a pregatit de toate. 

Lipseste insa ce e mai important - copii, care sunt plecati peste hotare. 

Nici atmosfera din sat nu mai e ca alta data, povesteste femeia. Majoritatea caselor au ramas goale, iar la porti atarna lacate. Si pentru ca in localitate nu este traditia de a merge cu colindul, localnicii sunt in asteptrea uratorilor de Sfantul Vasile, sarbatorit pe 14 ianuarie.