Vestea despre moartea Andreei Cuciuc a venit ca un trăsnet pentru toată lumea. Tragedia i-a șocat pe apropiații familiei, prietenii și pe colegii de breaslă ai lui Igor Cuciuc. Rețelele de socializare s-au umplut de mesaje, mai mulți interpreți, instrumentiști și oameni simpli care au cunoscut-o pe tânăra artistă și pe tatăl său, și-au exprimat public durerea și condoleanțele.
Lenuța GHEORGHIȚĂ, INTERPRETĂ: „Din seara de ieri, data de 15 noiembrie, eu sunt sigură că majoritatea celor care au citit, au aflat această știre, această noutate îngrozitoare, care ne-a pus pe toți la pământ, nu-și mai găsesc somnul și pacea.Cu părere de rău, ceea ce se întâmplă familiei Cuciuc este îngrozitor. Nici nu am curajul măcar să-i sun, să le spun condoleanțe, pentru că, cu siguranță, nici nu o să mă audă, pentru că acum sufletul lor este, la fel, acolo sus, la stele, dar cred că nu era corect.”
Lacrimi și o mare durere a fost astăzi în mediul online. Vestea despre decesul Andreei a șocat pe toată lumea.
Adriana OCHIȘANU, INTERPRETĂ: „Sunt într-un șoc profund și refuz, refuz...of Doamne, nici nu pot să aleg cuvintele potrivite. Că nu mai este această floare, nu mai este în viață. Deci, e o durere imensă pentru părinți. Nici nu știam cum să iau telefonul și să le sun. Mi-am luat inima în dinți și l-am sunat pe Igor și mi-am exprimat și eu condoleanțele mele pentru familia lui și pentru Diana. Deci, este o tragedie imensă. Chiar noutatea sta e ca un trăsnet pentru toată lumea.”
Diamanta PATERĂU, INTERPRETĂ: „Îngrozitor și spun și eu, dar cu un nod în gât, drum lin, copil frumos. Numai ai început să strălucești, să descoperi lumea, să trăiești, să visezi și așa apus, atât de subit. Atât, nu știu cum e rânduiala. Mă rog, Doamne trimite putere și milă părinților, care, efectiv, la propriu sunt distruși. Și nu știu dacă cineva sau ceva îi poate alina la moment. Noi suntem alături, Igor și Diana, condoleanțe și putere, putere, putere.”
Apropiații familiei Cuciuc spun că nu pot accepta această veste, mai ales că Andreea a crescut în ochii lor.
Adriana OCHIȘANU, INTERPRETĂ: „E o durere imensă pentru că acest copil a crescut în ochii mei și o cunosc de mică, din pruncie. Andreea – o fată inteligentă, bine educată, au investit tot ce-i mai bun în copilul ăsta, și Diana, și Igor. Atât de frumos cânta, l-a moștenit pe Igor. Avea tot viitorul în față, să ajungă și ea o cântăreață mare. E durere imensă, plâng în hohote, vă dați seama?! E durere, e durere mare, mare durere. Să-ți petreci fata dimineața la colegiu și să te duci să o iei fără viață.”
Colegii de breaslă ai lui Igor Cuciuc și-au exprimat condoleanțele pe rețelele de socializare. Maestrul Nicolae Botgros a transmis un mesaj plin de durere.
Nicolae BOTGROS, DIRIJORUL ORCHESTREI „LĂUTARII”: „Nu pot să cred și n-o să cred că Andreea Cuciuc a părăsit lumea cu dor .. O veste tare tulburătoare. Lacrimi și durere în sufletele noastre, a părinților, Diana și Igoras, a celor care au iubit-o și o vor iubi mereu… Ea va rămâne în sufletele noastre... Condoleanțe părinților și tuturor celor care au îndrăgit-o...”
Interpretul de muzică populară Ion Paladi, la fel, a transmis un mesaj de susținere familiei Cuciuc
Ion PALADI, INTERPRET: „Nu pot să cred că Andreea Cuciuc nu mai este printre noi! O vedeam mereu veselă și plină de viață la emisiuni, și bucuroasă lângă tăticul ei cântând. Un copil născut, crescut deja, cu studii, educat și să plece de lângă părinți este cea mai mare tragedie și durere în suflet pentru părinți! Condoleanțe familiei și celor care au cunoscut-o pe Andreea! Diana și Igor Cuciuc vouă putere să treceți peste această cumpănă, peste acesta durere fără margini. Dumnezeu să o odihnească în pace și în liniște pe Andreea! Dumnezeu să o ierte!”
Costi Burlacu și Corina Țepeș au postat și ei un mesaj de condoleanțe, însoțit de un video în care Andreea cânta, iar alături e tatăl său care o privește cu mândrie.
Mesaje au curs și de la alți artiști, dar și de la colegii tinerei interprete, care spun că sunt șocați de cele întâmplate.
Oleg SPÎNU, INTERPRET, COLEGUL ANDREEI: „E o pierdere foarte mare, eu nu știu cum o să plecăm acum la școală, mie îmi pare că e un vis, că o să plec la școală și iar o să mă îmbrățișez cu Andreea, o să glumim cu colegii, eu nu știu cum o să fie deja lecțiile la noi în clasă.”
Colegii de la colegiul de muzică, unde Andreea își făcea studiile, au distribuit poze și imagini video în care erau alături de ea.
„Vei rămâne mereu în memoria și în inima noastră ca un suflet blând și harismatic, încă nu putem realiza ca nu mai ești cu noi și e doar un coșmar. A fost o mare plăcere și un dar pentru noi să te avem aproape, să avem aproape așa o fire pozitivă și plină de energie, mereu alături, cu un talent specific, o persoană ce nu se compară cu niciuna..așa vrem să te ținem minte…Încă o clipă ne-am fi dorit să fim cu tine, dar ai plecat prea repede”.
Și centrul de excelență în educație artistică Ștefan Neaga, unde Andreea își făcea studiile, a postat un mesaj în care transmite gânduri de compasiune și sprijin familiei Cuciuc.
Ministerul Culturii a transmis un mesaj de condoleanțe, iar mesaje de acest gen nu au încetat să apară toată ziua.

