Un grup de veterani ai razboiului de la Nistru si ai razboiului din Afganistan solicita Guvernului si Parlamentului sa le restabileasca inlesnirile care au fost stabilite inca de catre primul Parlament. Acestia isi cheama camarazii sa-si ceara drepturile „ignorate de toate guvernarile pe parcursul a aproape 28 de ani”.

Intr-o conferinta de presa la IPN, veteranul Victor Ciobanu a declarat ca atat el, cat si camarazii cu care a venit, nu reprezinta nicio asociatie, ci „ostasii simpli, din prima linie, care nu vor decat sa fie respectati de stat”. Or, potrivit lui, de-a lungul anilor, „politicienii au dat dovada de lasitate, inclusiv prin declaratii jignitoare la adresa celor care au luptat pentru tara”. Victor Ciobanu mai spune ca „simplii ostasi au asteptat de la guvernare, dar si de la colegi veterani generali, care au iesit, la fel, in conferinte de presa, sa fie intreprinse actiuni pentru a imbunatati viata celor care au riscat cu propria viata, insa zadarnic”.

Nicolae Vrabie, un alt veteran, spune ca „guvernantii, cand au nevoie, imediat gasesc surse financiare (si 500 de mii de lei pentru indemnizatii pentru functionarii publici) , nu si atunci cand vine vorba despre veterani”.

Gheorghe Motricala, veteran, spune ca majoritatea camarazilor sunt persoane cu probleme de sanatate, unii cu dezabilitati severe. Multi dintre ei, pur si simplu, nu ajung la varsta de pensionare.

Andrei Burlac, alt veteran, s-a plans ca li se cere reconfirmarea autenticitatii legitimatiilor, desi acest lucru s-a mai facut anterior. „Veteranii pur si simplu nu mai au forte sa mearga din nou sa prezinte setul de acte. Mai mult ca atat, sunt si veterani care in general nu-si pot ridica legitimatiile pentru ca dosarele lor sunt de negasit”, a remarcat veteranul.

Alexei Batca, veteran, a solicitat asistenta medicala gratuita. „Astazi, in spitalul in care mergi pentru o perfuzie, daca nu te duci sa-ti procuri preparatele, nu le administreaza nimeni”, spune barbatul. Acesta mai spune ca si-ar dori macar pentru o luna sa schimbe pensia cu salariul presedintelui, sa vada si seful statului cum e sa traiesti cu atat de putini bani.

Veteranii solicita sa beneficieze o data pe an de tratament gratuit la centrele de reabilitare, dar si de bilete la sanatoriu. De asemenea, cer medicamente gratuite pentru ei, dar si pentru familiile lor. Printre revendicari este compensarea a 50% din platile pentru serviciile comunale, indemnizatii lunare de 1700 de lei, indemnizatii unice pentru data de 2 martie si 27 august. La fel, asigurarea calatoriilor gratuite in transportul public, ajutorul la organizarea funeraliilor.

Veteranii le ofera autoritatilor termen de sapte zile lucratoare, dupa care isi asuma dreptul sa protesteze.