Aniversarea celor 30 de ani de independenta a fost marcata astazi cu o sedinta solemna la Parlament. Invitati speciali au fost deputatii primului legislativ, semantari ai declaratiei de independenta a Repubicii Moldova. Deputatii au tinut discursuri, s-au aplaudat reciproc, iar la final au baut cate o cupa de sampanie.

„Stimati deputati, onorati invitati, continuam sedinta cu partea festiva dedicata aniversarii a 30-a de la declararea independentei RM.”

Presedintele Parlamentului a salutat prezenta in sala a deputatilor primului Parlament, dupa care le-a oferit cuvantul. Presedintele Asociatiei Obstesti „Parlamentul 90”, a venit cu o scurta lectie de istorie, descriind evenimentele care au dus la adoptarea Declaratiei de independenta. Acesta a ținut sa atraga atentia asupra unor prevederi din document care asa si nu au fost indeplinite nici dupa 30 de ani.

Pintilie PARVAN, PRESEDINTELE ASOCIATIEI OSTESTI „PARLAMENTUL 90”:„Guvernului URSS i se cere sa inceapa imediat negocieri cu Guvernul RM privind incetarea starii ilegale de ocupatie si sa retraga trupele ilegale de ocupatie de pe teritoriul national. Aceasta revindecare nici pana astazi nu este solutionata.”

Semnatarii documentului de independenta s-au arătat tristi de faptul ca nici dupa 12 ani de cand originalul documentului ar fi ars, nimeni nu s-a preocupat sa afle cum anume s-a intamplat asta.

Pintilie PARVAN, PRESEDINTELE ASOCIATIEI OSTESTI „PARLAMENTUL 90”:„Declaratia de independenta se afla atunci impreuna cu alte documente intr-un safeu din material neinflamabil. Cum a putut sa arda principalul document al statului nostru, ce s-a intamplat in acele zile si cand organele de drept vor da raspuns si la aceasta intrebare importanta.”

Discursuri au tinut si reprezentantii fractiunilor care sunt astazi in Parlament.

Petru JARDAN, DEPUTAT AL PARTIDULUI SOR:„Pentru noi independenta inseamna drumuri moderne, asa cum am facut in orasul Orhei. Pentru noi independenta inseamna OrheiLand si terenuri de joaca in fiecare sat si copii fericiti care se bucura de ele. Pentru independenta inseamna scoli si gradinite moderne, localitati iluminate si sigure.”

Vlad BATRANCEA, DEPUTAT PSRM:„Adevarata tragedie a RM, indiferent de politica, indiferent de ce fel de guverne am avut pana acum este exodul populatiei active, peste 1 milion de cetateni. De ce acesti cetateni au plecat dintr-un stat independent? De aceea ca acest stat nu a putt oferi cetatenilor un trai decent acasa, un loc de munca si studii calitative, medicina de calitate.”

Mihai POPSOI, DEPUTAT PAS:„Astazi trebuie sa recunoastem ca bucuria de a ne vedea tara prospera a fost amanata de interese egoiste ale unora din cei care s-au perindat la guvernare in ultimele 3 decenii.”

Apoi, deputatii au onorat drapelul si imnul de stat al Republicii Moldova, interpretat de capela corala academica „Doina”.

Iar dupa ce sedinta s-a incheiat, toata lumea a servit cate o cupa de sampanie.

De ziua independenței, la Chisinau va fi organizata o parada militara. Pentru a participa la manifestatiile dedicate aniversarii, la Chisinau va veni presedintele Romaniei Klaus Iohanis si presedintele Ucrainei, Vladimir Zlenski, dar si alti oficiali straini.