Viceprim-ministrul Andrei Spinu sustine ca contractul privind furnizarea gazelor naturale, intre MoldovaGaz si GazProm, nu poate fi facut public din motiv ca exista o clauza de secret. Totodata, Spinu nu exclude ca din noiembrie ar putea fi semnat un nou contract, iar tarifele la gaze ar putea creste. In acest caz statul va veni cu un pachet de subventii, in special pentru categoriile vulnerabile.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:“De ce atata secretizare a acestui contract? De ce nu stim si noi ce se intampla acolo? Ce se negociaza? Ce ofera in schimb RM?”

Andrei SPINU, VICEPRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:„La aceasta etapa nu putem face public propriu-zis contractul, reiesind din faptul ca este un contract care vine inca din perioada anului 2006 si din pacate astea sunt clauzele. Nu putem sa le schimbam peste noapte.”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:“Dvs l-ati vazut?”

Andrei SPINU, VICEPRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:“Eu am vazut formulele de calcul si anexele care au fost semnate de prelungire dintre MoldovaGaz si Gazprom.”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:“Cine stie ce negociem noi acolo. Ce oferim Rusiei pentru a obtine un pret mai bun. Cu totii ne ducem cu gandul la Transnistria.”

Andrei SPINU, VICEPRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:“Ceea ce am vazut eu nu este nicio legatura sau nu sunt clauze ce tin de... "

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:“Atunci, de ce depinde obtinerea unui pret mai bun la gaz?”

Andrei SPINU, VICEPRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:“Suntem intr-un proces nu usor de discutii pe acest subiect. Am planificat si o vizita in Sankt Petersburg in aceasta saptamana in care sa continuam discutiile.”

Andrei Spinu nu este sigur ca in urma negocierilor de la Sankt-Petersburg ar urma sa fie prelungit contractul, dar ar putea fi semnat unul nou. Totodata, viceprim-ministrul a precizat ca se duc discutii cu Gazprom pentru a rezolva mai multe probleme care s-au acumulat pe parcursul timpului. 

Andrei SPINU, VICEPRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:“Sunt datoriile istorice pe care le are MoldovaGaz fata de Gazprom. Vorbim de datoriile istorice de pe malul drept al Nistrului, nu datoriile de pe malul stang. Aproximativ 450 milioane de dolari.”

Spinu nu a exclus ca din luna noiembrie, cand ar urma sa fie semnat un nou acord cu GazProm, tarifele la gaze vor creste. Insa statul va veni cu un pachet de subventii, care ar permite cetatenilor sa-si achite facturile, afirma viceprim-ministrul.

Andrei SPINU, VICEPRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:„Indiferent care va fi cresterea pentru aceasta iarna, sa ne asiguram ca cetatenii nostri vor fi capabili sa o plateasca.”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PROTV:“Cat la suta este gata sa subventineze statul?"

Andrei SPINU, VICEPRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:“Pachetul nostru va fi mai generos pentru cei mai vulnerabili, cei care consuma sub 30 la suta, intre 30 si 150 si intre 150 si 300. Asa este corect. Vom veni cu un ajutor in factura. Chiar daca va veni pe factura o suma mai mare va fi o linie pe care va fi scris ca este compensat de Guvern.”

Pe 1 octombrie, Andrei Spinu a anuntat ca Gazprom si MoldovaGaz au prelungit contractul pentru livrarea gazului in tara noastra doar pentru o luna. In prezent Moldova achita 790 de dolari pentru un metru cub de gaz, fata de 550 de dolari pe care l-a platit in septembrie. La ce pret va importa Moldova gaz din Rusia, incepand din noiembrie, nu este clar deocamdata.