Percheziții matinale la Soroca. Ofițerii Centrului Național Anticorupție au intrat în primăria orașului și la consiliul municipal. Viceprimarul, arhitectul șef și secretarul Consiliului municipal au fost reținuți în mai multe dosare ce vizează trucarea unor licitații publice
UPDATE Potrivit CNA, este vorba despre șapte reprezentanți ai autorităților locale din Soroca, dar și 16 persoane fizice, inclusiv agenți economici care ar fi trucat licitații publice.
Urmărirea penală a fost pornită în baza bănuielii rezonabile că persoane publice şi persoane cu funcţie de demnitate publică din cadrul Primăriei şi Consiliului municipal Soroca ar fi ajutat unii agenți economici să obțină setul de documente pentru încheierea unor contracte cu municipalitatea contra unor remunerații ilicite.
Totodată, în schimbul unor sume de bani primite prin intermediul unor terți, angajații publici ar fi trucat mai multe licitații pentru ca să câștige anumiți agenți economici.
„La această etapă, 4 persoane au statut de bănuit dintre care 3 au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolator”, susține CNA.
ȘTIRE INIȚIALĂ „CNA desfășoară acțiuni în mai multe dosare de corupție ce vizează trucarea unor licitații publice. Sunt în jur de 45 de percheziții la mai multe adrese din Soroca, inclusiv la primărie și consiliul municipal. Sunt vizate atât persoane publice, cât și reprezentanții unor agenți economici. Vom reveni cu amănunte pe parcurs”, a declarat ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.