Prima saptamana din viata unui nou-nascut este plina de transformari si emotii pentru proaspetii parinti. Cuprinsi de aceasta invalmaseala, zilele trec repede, iar amintiri cu aceste prime clipe raman foarte putine. Si cum pentru orice problema exista o sulutie, mai multe mamici inventive au creat afaceri destinate bebelusilor: poze profesioniste facute in primele 10 zile de viata sau amprente ale mainilor si picoarelor in ghips, a nou-nascutilor.
Cristina GHEICEANU, REPORTER PRO TV: “Astfel de sedinte foto prind tot mai mult teren si in Moldova. Pentru ca parintilor le-au rams din copilarie doar vreo 2-3 poze, dar si acelea alb-negru, acum ei incearca sa imortalizeze prin astfel de poze primele zile din viata bebelusului lor.”
Mica vedeta de astazi este David, un baietel de doar 8 zile. Desi sunt coplesiti de emotii si invata in fiecare zi cum sa aiba grija de bebelusul lor, parintii au decis sa-i faca o sedinta foto, asa incat aceste clipe sa nu se uite niciodata.
Pentru aceste poze au apelat la serviciile Irinei, care de un an de zile face fotografii nou- nascutilor. Si daca vi se pare floare la ureche, aflati ca nu e deloc asa. Spre deosebire de sedintele foto obisnuite, cele pentru bebelusi dureaza multe ore, iar cel care dicteaza regulile nu mai este fotograful, ci micutul.
Irina SPINEI, FOTOGRAF: “Sedintele dureaza mult timp pana la 4 ore pentru ca mergem in ritmul lui. De obicei ma stradui sa-i infas pentru ca ei sunt obisnuiti cu burtica mamei.”
Pentru ca pozele ies mai frumoase atunci cand micutii dorm, Irina a facut cursuri pentru a invata diferite tehnici prin care sa-i linisteasca sau sa-i adoarma.
In timpul sedintei foto parintii au avut o mare surpiza: si-au auzit copilul cum rade pentru prima data.
Pentru aceste sedinte foto, Irina comanda de peste hotare tot felul de accesorii sau apeleaza la mesterii hand made de la noi, pentru ca pozele sa iasa exact cum si le doreste.
Este si ea mamica si stie cat de importante si frumoase sunt primele clipe de viata, asa ca spune ca si-a gasit vocatia si ca va continua si pe viitor sa faca astfel de poze, o practica des intalnita in Statele Unite, adoptata curand si de tara noastra.
Maternitatea i-a adus si acestei tinere o idee superba de afacere. Amprente ale bebelusilor in ghips.
Lucia POLOTAICO, MESTERITA: “Aceasta este prima amprenta a copilului meu.”
Dupa ce a facut-o pe prima si a invatat aceasta arta, lucrurile au mers mai usor. Asa ca de curand am surprins-o in vizita la aceste doua surori Evelina si Veronica, care si-au dorit amprente ale mainilor lor.
Lucia ne spune ca cel mai important este ca micutii sa nu miste in interior mana, pentru ca altfel totul se duce de rapa.
Peste ceva timp lucrarea este aproape gata.
Desi a lucrat in domeniul economic inainte de a ramane insarcinata, acum stie sigur cu ce se va ocupa pe mai departe.

