Vin din acelasi partid si au si aceleasi ceasuri. Premierul Pavel Filip si speakerul, Andrian Candu, au fost surprinsi la sedinta comuna a Parlamentului si Guvernului purtand la mana accesorii de aceeasi marca. Este vorba despre un ceas scos pe piata de cei de la Apple, pretul caruia nu este deloc de neglijat.

Astazi, la sedinta comuna a Guvernului si Parlamentului sefii celor doua institutii si-au potrivit ceasurile atat la propriu cat si la figurat. Andrian Candu si Pavel Filip au purtat la mana cate un Apple Watch, desi in versiuni diferite. Premierul nu a stat mult pe ganduri pana sa explice sincronizarea.

Pavel FILIP, PRIM-MINISTRU: “Eu cred ca datorita acestor ceasuri s-a sincronizat foarte bine lucru intre parlament si guvern, merg exact, ne verificam pozitiile si iata sunt si rezultate bune.”

Iar speakerul a incercat sa ne convinga ca un ceas nu este doar un simplu accesoriu.

Andrian CANDU, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI: “Ceasurile sunt foarte utile, au o agenda care iti arata ca ai foarte mult de lucru, ceea ce si noua acum ceasul ne aminteste ca trebuie sa revenim la activitatile noastre, mai ales ca urmeaza o zi foarte incarcata.”

Si pe buna dreptate, purtand un ceas Apple poti initia si primi apeluri, odata ce este conectat la smartphone, intrucat este dotat cu un microfon si difuzor. Ceasul are si functii de notificare- de la calendar, e-mailuri si sms-uri, pana la aplicatii de sanatate si fitness.

Iar reusita sedintei Parlamentului de astazi s-a lasat tot in grija... ceasului.

Andrian CANDU, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI: “Sa fie intr-un ceas bun... ceasul e bun.”

Totusi, pretul unui ceas Apple nu este de neglijat. Acesta porneste de la 450 de dolari si urca pana la 115 mii de dolari.

Astazi la sedinta comuna Filip si Candu s-au sincronizat nu doar cu accesoriile, dar si cu mesajele. Ei s-au felicitat reciproc cu ocazia intrarii in vigoare a Acordului de asociere.

Si ambasadorul Uniunii Europene in tara noastra a avut un mesaj in limba romana cu aceasta ocazie.

Potrivit ministerului de Externe, pentru intrarea in vigoare a Acordului de Asociere este necesar ca acesta sa fie ratificat de catre toate partile semnatare- Republica Moldova, Parlamentul European si cele 28 de state membre ale UE.