Dupa majorarile din ultima perioada, vine si o veste buna. Gazul s-ar putea ieftini cu 5 la suta. Parlamentul a anulat astazi deja celebrul amendament Furdui, aprobat anul trecut si care a dus la majorarea tarifului.

Potrivit liberal-democratului Stefan Creanga,  ANRE are la dispozitie 15 zile ca sa reduca tariful. Anterior, mai multi experti au cerut Agentiei sa nu aprobe majorarea tarifelor decat dupa anularea modificarii. In urma amendamentului deputatului PLDM Simion Furdui, banii incasati de MoldovaGaz de la Gazprom, pentru tranzit, raman la discretia MoldovaGaz, iar costurile de transport au fost incluse in tarif, ceea ce a dus la cresterea de 16 ori a acestuia. 

Stefan CREANGA, PRESEDINTE COMISIA ECONOMIE: ”Aceasta completare (n.r. Amendamentul Furdui) contravine directivei UE. In momentul cand va fi adoptat proiectul, tariful urmeaza sa fie revazut si respectiv micsorat”.

Tudor DELIU, DEPUTAT PLDM: ”E cunoscuta reactia populatiei dupa majorarea tarifelor. Dupa adoptarea proiectului de azi tarifele se vor diminua?

Stefan CREANGA, PRESEDINTE COMISIA ECONOMIE: ”Odata ce va intra in vigoare, ANRE va avea 15 zile la dispozitie si tariful la gaz se va micsora.”

Valeriu GHILETCHI, DEPUTAT PLDM: ”Introducerea acestui amendament trebuia facuta cu consultarea furnizorului. Din cate cunosc, nu s-a facut nicio consultare, ci un fel de lobby...”

Stefan CREANGA, PRESEDINTE COMISIA ECONOMIE: ”Amendamentul s-a facut in stricta conformitate cu procedura legala.” 

Elena BODNARENCO, DEPUTAT PCRM: ”De la ce fractiune era deputatul care a propus si ce interese loba? Cine este cel care are grija de cetateni?”

Creanga a evitat sa dea numele colegului sau de partid Simion Furdui.

Stefan CREANGA, PRESEDINTE COMISIA ECONOMIE: ”Acest amendament a fost examinat de comisia economie anterioara, a fost votat unanim in comisie.

Maria CIOBANU, DEPUTAT PLDM: ”A fost votat in unanimitate de comisie, presupun ca toti membrii comisiei au primit un bonus, toti membrii sa-si asume faradelegea, sa iasa si sa dea explicatii. Iata care era componenta comisiei Economie, buget, finante, atunci cand Simion Furdui a propus amendamentul, iar membrii comisiei au votat. Veaceslav Ionita, presedinte, PLDMOxana Domenti, vicepresedinte, PCRMVadim Cojocaru, vicepresedinte, PLIgor Dodon, PSRMZinaida Greceanii, PSRMAndrian Candu, PDIurie Muntean, PCRMOleg Reidman, PCRMOleg Bodrug, PLSimion Furdui, PLDMIurie Apostolache, PLDMIvan Ionas, PLDM 

Marian LUPU, LIDER PD: ”Eu vreau sa am aici un raspuns foarte clar la intrebarea urmatoare. Noi am inteles ca votarea o sa contribuie la diminuarea tarifelor. Vreau sa aud de la autor garantii ca adoptarea proiectului n-o sa lase RM fara gaze. Sa nu ne pomenim ca RM nu o sa primeasca gaze naturale.” 

Andrian CANDU, PRESEDINTE PARLAMENT: ”Aveti numarul de telefon al lui Miller? (n.r. Alexei Miller, director general Gazprom) 

Stefan CREANGA, PRESEDINTE COMISIA ECONOMIE: ”Eu personal am discutat cu viceministrul responsabil pe energetica si el mi-a spus ca contractul va fi prelungit, nu este nicio problema.” 

Acum o saptamana ANRE a majorat tariful cu aproape 10 la suta, cu 5 la suta mai putin decat a decis in luna iulie. Astfel, un metru cub de gaz costa in mediu 6 lei si 22 de bani, fata de 5 lei si 97 de bani cat era pana acum.  “Amendamentul Furdui”  a fost votat anul trecut, de Parlament, la propunerea deputatului liberal-democrat Semion Furdui prin care in articolul 4 la notiunea „transport al gazelor naturale”, dupa cuvintele „fara a se include furnizarea” s-au introdus cuvintele „si serviciile de transportare internationala a gazelor naturale in regim de tranzit.