Vladimir Voronin il critica dur pe Igor Dodon, care saptamana trecuta a implinit un an de cand a fost ales presedinte. Liderul PCRM afirma ca Dodon este un presedinte decorativ care nu face decat sa se planga. Igor Dodon nu a reactionat deocamdata.

Vladimir VORONIN, LIDER PCRM:  " Noi am chemat sa fie boicotat alegerile prezidentiale, pentru ca s-a incalcat Constitutia. In turul intai, n-au iesit in jur de 50 la suta din alegatori, acei care ne-au sustinut pe noi. Ca rezultat, presedintia s-a transformat in loc gol.


 E o rusine sa vezi cum un presedinte nu este luat in seama, il batjocoreste cine vrea. Vina o poarta chiar Dodon. El a semnat sentinta pentru sine. Bucurandu-se de functia sa decorativa, Dodon a adus tara la o situatie cand un ministru este numit fara el, cand el semneaza tot ce vrea guvernarea,cand armata nu se supune lui, cand in tara umbla fostul presedinte roman si face tot ce vrea.

Unica preocupare a presedintelui este sa se planga si se ceara imputerniciri. In sediul PSRM, ei pot acumula 5 milioane de semnaturi. El a uitat ce a promis. Acum doar calatoreste, a calatorit in 15 tari, organizeaza concerte. Daca la inceput el incerca sa sperie pe cineva, acum doar scanceste. Trist, dezgustator."

Saptamana trecuta, Igor Dodon a implinit un an de cand a fost ales presedinte.