Temperaturile caniculare si conditiile de umiditate redusa au facut ravagii si in tara noastra. Zeci de hectare de culturi agricole si vegetatie uscata au fost distruse de flacari in ultimele 24 de ore, anunta IGSU.
Pompierii anunta ca un lan de grau din raionul Donduseni a luat foc in dupa-amiaza zilei de ieri. Sapte hectare au fost distuse. Iar la Hancesti, o combina agricola a fost cuprinsa de flacari, chiar in timp ce se afla pe un camp. Tot acolo, au ars cinci hectare de miriste uscata cu 20 de baloti de paie. Iar in raionul Comrat, pompierii au stins 35 hectare de vegetatie uscata. In ultimele 24 de ore, angajatii IGSU au intervenit in 36 de cazuri pentru a stinge focarele de ardere, inregistrate in mai multe regiuni ale tarii.

