Centrul Chisinaului a fost paralizat de ambuteiaje, in aceasta dimineata, din cauza corturilor instalate aseara pe bulevardul Stefan cel Mare, in fata presedintiei. Cozi kilometrice de masini s-au format pe strazile adiacente. Dupa un ping-pong de replici si acuzatii intre primarie si politie, mascatii au scos corturile si au deblocat traficul.

Publicat:10.10.2022, 17:30

“Stimati cetateni, inlaturati corturile de pe drumul public. Actiunea Dvs. este ilegala.”

Zeci de mascati au format doua cordoane, unul de partea presedintiei si altul de partea parlamentului. Totul pentru a ingradi accesul protestatarilor la corturile instalate acolo si pentru a le scoate.

In doua minute, mascatii au deblocat bulevardul Stefan cel Mare. Din imagini se vede ca protestatarii nu s-au impotrivit. Strada blocata, insa, a paralizat centrul Chisinaului.

Mihaela TABARCEA, REPORTER PRO TV:  “Din cauza corturilor instalate chiar pe carosabil pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant s-au format ambuteiaje kilometrice pe strazile adiacente. De exemplu, asa a aratat, in aceasta dimineata, strada Bucuresti.”

“Foarte mari ambuteiaje, mai ales aici in centru, au luat si au blocat strada centrala si au paralizat practic tot orasul.
-Ati circulat greu?
-Foarte greu. 
-Cam cat timp ati stat in ambuteiaj?
-Timp nu pot sa va spun, dar din sectorul Rascani si pana la Telecentru – 273 de lei.”

“Foarte mari ambuteiaje, lumea intarzia la serviciu. S-a inchis tot orasul, lumea intarzie si ei fac greva. 
-O sa depune solicitare la politie?
-Solicitare trebuie de pus, trebuie.”

De dimineata, politia si primaria se acuzau reciproc de situatia creata. Oamenii legii spuneau ca nu pot lua pe sus corturile instalate din cauza ca protestatarii ar fi avut permisiunea primariei pentru a le instala pe carosabil.

Viorel CERNAUTEANU, SEFUL IGP:  “Domnul primar sa nu duca in eroare modul de aplicare a unei legi, dar sa o studieze si sa o respecte in tocmai. Sper ca primaria a constientizat anumite riscuri si responsabilitati si va debloca municipiul Chisinau, cel putin pentru viitor sa nu fie blocate arterele capitalei.”

Ion Ceban a negat ca este responsabilitatea sa sa deblocheze traficul, iar pentru a demonstra acest lucru, a blocat el bulevardul Stefan cel Mare cu masinile de la primarie...

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI:  “Acestea sunt masinile primariei si noi in mod intentionat, inconformitate cu articolul 225, am blocat Stefan cel Mare. Ce inseamna acest lucru? Cine intentionat a blocat artera din Chisinau si acel cineva poarta raspundere, nu-i autorizeaza primaria, nu intervine primaria, intervin organele de politie.”

...la scurt timp, Ceban a semnat o dispozitie prin care dispune ca Ministerul Afacerilor Interne sa-si exercite atributiile si sa deblocheze bulevardul Stefan cel Mare. Cei de la Partidul Sor au calificat actiunea politiei de a scoate corturile de pe carosabil ca fiind facute la comanda guvernarii. In replica, premierul Natalia Gavrilita a scris pe pagina sa de Facebook ca ordinea publica a fost restabilita conform legii.

Natalia GAVRILITA, PREMIERUL REPUBLICII MOLDOVA:  “Guvernul va interveni fie prin Comisia Situatii Exceptionale, fie prin alte instrumente legale, pentru a reglementa modul de desfasurare a actiunilor publice fara blocarea infrastructurii de transport.”

Protestul organizat de Partidul Sor, liderul caruia este condamnat la sapte ani si jumatate pentru frauda la BEM, a inceput acum trei saptamani in fata Parlamentului si a Presedintiei. Pe retelele de socializare, de mai multe ori, au aparut imagini precum ca oamenii ar fi fost platiti sa stea in corturi, lucru negat de organizatori. Saptamana trecuta, politia a cerut instantei de judecata sa oblige primaria capitalei sa suspende protestele organizate de partidul SOR. Oamenii legii spun ca au depus o solicitare in acest sens, dupa ce manifestantii au incalcat de mai multe ori legea. De cealalta parte, cei de la primarie spun ca e de competenta politiei sa asigure ordinea publica.