Cei mai curajosi s-au scaldat astazi in apele reci, asa cum cere traditia de Boboteaza. La Manastirea Tiganesti, zeci de oameni s-au scufundat in bazinul din curtea lacasului, ritual care aminteste de botezul lui Isus in apele Iordanului. Printre curajosi au foat chiar si copii, care au tinut pasul cu parintii. Traditia a fost respectata si in alte localitati din tara.

Credinciosii din Tiganesti, dar si din alte localitati au asistat de dimineata la slujba. Apoi, cei mai curajosi, s-au scufundat, rand pe rand, in apa sfintita din bazinul din curtea manastirii.

Oamenii spera ca astfel se vor spala de pacate si vor fi sanatosi tot anul.

„Dorim si noi sa ne scaldam, sa vedem. Spune toata lumea ca nu racesti, e bine pentru corp, da sanatate.”

„Formidabil. Agheasma iaca se vede. Am primit sfanta agheasma si sunt bucuros si sa de Dumnezeu sa ne intalnim si la anul sanatosi, voiosi.”

„Nu cred ca o sa pot reda ce a fost. Daca lasati haina si sariti, o sa fie senzatie foarte tare. E primul an cand fac asta, dar cred ca o sa fac in fiecare an.”

Printre indrazneti au fost si copii, care au urmat exemplul parintilor.

Dupa ce s-au scaldat, oamenii spun ca vor merge sa sarbatoreasca mai departe acasa cu familia sau prieteni.

„Gatim vin fiert, facem, ca de obicei, la foc deschis, afara, toti impreuna si la vinul fiert la vorba discutam care si ce a simtit in urma scaldatorii.”

Traditia de Boboteaza a fost pastrata si la Manastirea Adormirea Maicii Domnului din Calarasauca, raionul Ocnita. Si aici oamenii s-au scufundat in apa lacului din curtea lacasului.

Acus o sa va spun, ca inca nu pot vorbi. E rece, dar e bine. Azi intr-adevar nimeni nu o sa se imbolnaveasca. O sa servim oleaca de vin si o sa fie bine.

M-am scufundat si numai ce am iesit, ca a fost foarte frig.

E bine, e bine, incercati.

Curajosi au fost si la Cahul, unde localnicii s-au scaldat in lacul din oras, dupa ce un preot a sfintit apa.

Traditia spune ca, de Boboteaza, cei care fac baie in apa rece sunt paziti de rele. Se mai crede ca cine nu va fi vesel in aceasta zi, va fi trist tot anul.