Zeci de persoane au fost evacuate dintr-un bloc cu 16 etaje din Bălți, după ce un apartament a luat foc. Incendiul a izbucnit azi dimineață, iar la fața locului au intervenit 5 echipaje de pompieri care au luptat cu flăcările. Specialiștii urmează să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.

Potrivit pompierilor, flăcările au izbucnit în apartamentul de la etajul 6, în jurul orei 8. La fața locului au intervenit 5 echipaje ale salvatorilor, iar toți locatarii au fost evacuați.

”Eu m-am pornit la lucru. Locuiesc la etajul 10 și deja era mult fum, copiii dormeau, eu repede am închis, de obicei la noi tomberoanele ard și deja am văzut că de la etajul 6, de jos, iese foarte mult fum și noi am ieșit repede în stradă.”

”Am început să ieșim toți din casă și am chemat pompierii, era mult fum din toate părțile.”

În timpul intervenției, salvatorii au evacuat de urgență două persoane în etate din apartamentul vecin. Locatarii blocului spun că incendiul ar fi putut izbucni din cauza neglijenței proprietarului.

”De la o simplă țigară, atât, asta cred.”

”Fum, a început să iasă fum și el, stăpânul, striga de pe etaj că este incendiu și am chemat pompierii. 

– Cunoșteați stăpânul? 

-Cum să nu. 

– Și de la ce credeți că putea să se întâmple? 

-De la țigară.”

Pompierii au luptat cu flăcările mai bine de 30 de minute, iar în jurul orei 9 focul a fost stins. Salvatorii au constatat că flăcările au cuprins mai multe bunuri din interiorul unei camere.

Vitalie GRIJUC, POMPIER: ”Intervenția a fost dificilă din cauza accesului în această curte, deoarece mașinile sunt parcate haotic. 00:56 A fost foarte greu accesul în interior, deoarece multe lucruri stau haotic, foarte greu a fost. Au lucrat 5 echipe în aparate izolante, temperatură înaltă, a fost foarte dificil.”

Pompierii urmează să stabilească din ce cauza a izbucnit incendiul.