Prozatorul, scenaristul si regizorul de teatru si film Constantin Munteanu s-a stins din viata, la varsta de 72 de ani, scrie MOLDPRES.

S-a nascut la 4 iunie 1950 in satul Samascani, raionul Soldanesti. A absolvit Colegiul de Electrificare din Soroca; studii neterminate la Institutul de Arte ”Gavriil Musicescu” (1972-1973) si la Institutul de Arta Teatrala ”A.V. Lunacearski” din Moscova. A absolvit cursurile de literatura la Institutul ”M. Gorki” din Moscova.

A fost actor la Filarmonica din Chisinau si colaborator la ziarul ”Tinerimea Moldovei”.

A debutat in literatura in 1983 cu volumul de nuvele ”Maica Maria”, prefatat de Vera Malev si romanul ”Livada cu nuci albastri” (1985). A publicat cateva scrisori catre Ion Druta, Petru Lucinschi si Vladimir Voronin, adunate apoi in volum. A fost copresedinte al Uniunii Scriitorilor ”Nistru”.

Constantin Munteanu va fi inmormantat miercuri, 18 ianuarie, la Bacioi, Ialoveni.