Zilnic, zeci de ucraineni, care nu vor să ajungă pe front, încearcă sa treacă ilegal forontiera în Republica Moldova. Pentru a-i depista cât mai operativ, sectorul de Poliție de frontieră din Tudora a fost dotat cu camere de supraveghere și drone care permit ca frontiera să fie monitorizată din 24 în 24 de ore.
În aceste imagini se vede cum un bărbat încercă să fugă din Ucraina vâslind pe o saltea gonflabilă spre țara noastră. Astfel de cazuri sunt depistate zilnic de polițiștii de frontieră de la sectorul de poliție Tudora.
Începând cu data de 24 februarie 2022 sunt tot mai des întâlnite trecerile ilegale ale frontierei de stat din Ucraina în Republica Moldova. Pe săptămână ele sunt practic zilnice.”
Pentru depistarea cât mai rapidă a acestor cazuri, frontiera este monitorizată cu ajutorul camerelor de supraveghere. Odată ce acestea surprind persoane care încearcă să treacă ilicit frontiera, polițiștii ies în teren, iar cu ajutorul dronelor încearcă să prindă suspecții.
Francesca GÎNDEA, REPORTER PRO TV: ”În acest birou 24 din 24 este monitorizată situația la frontiera de stat. Pe acest ecran sunt ilustrate 10 cameră de supraveghere amplasate în jurul sectorului poliției de frontiră Tudora.”
”Când sunt observate o persoană sau mai multe, subdiviziunea se ridică pe semnal de serviciu în cadrul căruia se efectuează căutările de frontieră pentru depistarea și reținerea persoanei.”
”La moment se perfecționează, o să fie amplasate mai multe monitoare și mai multe camere de supraveghere. ”Pe sectorul de responsabilitate sunt amplasate turnuri atât fixe cât și mobile. Aici este turnul fix cu cameră rotativă care are capacitate de zoom de apropia și depărta imaginea.”
Potrivit șefului poliției de frontieră, dotarea cu echipamente moderne, face parte din noul concept de supraveghere a frontierei.
Ruslan GALUȘCA, ȘEFUL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ: ”Noul concept presupune în primul rând o extindere destul de largă a echipamentelor din dotare și da, avem echipamente de dotare în cadrul subdiviziunilor poliției de frontieră, doar că numărul acestora variază de la caz la caz."
Începând din 2022, sute de polițiști de frontieră au fost instruiți de specialişti străini să folosească dronele. Aparatele de zbor pot filma noaptea, având camere de luat vederi cu termoviziune, şi pot înregistra imaginile. Înălţimea maximă de zbor este de până la cinci kilometri şi autonomia până la 100 de kilometri distanţă.

