Un barbat de 52 de ani din Vulcanesti a fost transportat de urgenta la Chisinau, cu un elicopter SMURD de la Galati, dupa ce s-a simtit rau. El a fost dus la Institutul de Neurologie si Neurochirurgie si se afla acum in grija medicilor.
Liliana DRAGOMIR, MEDIC SMURD ROMANIA: „Pe timpul transportului a fost stabil. L-am dat in siguranta colegilor de aici.”
Barbatul de 52 de ani s-a simtit rau, asa ca a fost nevoie de interventia medicilor de la SMURD, care l-au luat din Autonomia gagauza si l-au adus in capitala.
Elicopterul a aterizat pe aeroportul Chisinau, de unde pacientul a fost transportat cu o ambulanta SMURD pana la Institutul de Neurologie si Neurochirurgie. Cazul a avut loc aseara. De la lansarea SMURD in Moldova, adica din 2015, au fost inregistrate 68 de interventii aero-medicale.
