Micul stat insular, Capul Verde, nu a câștigat Cupa Mondială, dar a cucerit inimile fanilor din întreaga lume. În frunte cu Vozinha, care la 40 de ani a devenit cel mai popular portar pe internet, africanii le-au dat mari emoții campionilor mondiali din Argentina. Messi și compania au reușit abia în reprizele de prelungiri să smulgă victoria cu 3 la 2, după ce au fost egalați de două ori pe parcursul meciului.

La Miami, în fața a peste 60 de mii de oameni, Argentina a luat mingea sub control din primele minute, dar a marcat după jumătate de oră de la start. Eroul sud-americanilor, Leo Messi, a marcat cu două atingeri din pasa superbă a lui Lisandro Martinez, Messi fiind golgheterul acestei Cupe Mondiale, cu 7 goluri și golgheterul absolut din toată istoria, cu 20 de reușite.

Acesta a fost singurul moment notabil al primei reprize. După pauză, Capul Verde a jucat extrem de curajos, iar în minutul 60 afriacanii au dat lovitura. Ryan Mendes i-a pasat lui Deroy Duarte, care a șutat la colțul lung, mingea trecând printre picioarele fundașilor argentinieni. 

La câteva faze distanță, portarul Vozinha i-a anulat lui Messi un gol ca și făcut, la fel ca și în minutul 73, când Leo a șutat din lovitură liberă. Intervențiile sigure ale goalkeeper-ului au dat încredere întregii echipe, care a rezistat în timpul regulamentar. S-a mers în prelungiri, unde în minutul 92, după un corner mingea a ajuns la Lisandro Martinez, care a făcut 2 la 1. 

Fundașul de la United părea să aducă liniștea în tabăra pumelor, dar fotbaliștii aproape anonimi din Capul Verde au ieșit din nou la atac. În minutul 103, Sidny Lopes Cabral a reușit o execuție de pe altă planetă și a reaprins speranțele unei minuni, cu, poate, cel mai frumos gol al turneului.

Totuși, povestea frumoasă s-a spulberat în a doua repriză de prelungiri. Celălalt fundaș central al Argentinei s-a înălțat la un corner executat de Messi, iar după o deviere a lui Borges, mingea a intrat în plasă.

Naționala Capului Verde a încercat să mai revină o dată, dar goalkeeper-ul Argentinei, Dibu Martinez a fost de neînvins, iar campionii mondiali s-au prăbușit la finalul celor 120 de minute thriller. Africanii, aflați la prima prezență din istorie la un Mondial, sunt marea surpriză a turneului și au cucerit admirația tuturor fanilor, mai ales că vin de pe o insulă cu 500 de mii de locuitori, cât aproximativ jumătate din populația Chișinăului. 

Bubista și elevii săi pleacă cu capul sus de la turneul final, fără să piardă vreun meci în timpul regulamentar, după remizele cu Spania, campioană europeană, Uruguay și Arabia Saudită în grupe. Iar liderul acestei echipe, cotate la doar aproximativ 50 de milioane de euro, este goalkeeper-ul Vozinha, care a făcut 8 parade cu Argentina și a devenit unul dintre cele mai importante persoanje ale competiției. 

După egalul cu Spania, portarul de 40 de ani, care a jucat la un moment dat și la Zimbru Chișinău, s-a trezit cu un profil de Instagram popular. Dacă înaintea Mondialului avea 50 de mii de urmăritori, acum numărul a crescut la peste 21 de milioane, ceea ce îl face cel mai urmărit portar din lume, peste Thibaut Courtois.

Vozinha, PORTARUL NAȚIONALEI CAPULUI VERDE: „Echipa noastră a făcut totul ca să câștige. Nu am reușit și suntem triști din cauza rezultatului, dar trebuie să fim satisfăcuți și mândri pentru acest meci și întregul parcurs la Campionatul Mondial.”