Înfrângerea Marocului s-a lăsat cu dezordini și arestări în mai multe orașe africane. Fanii au ieșit pe străzi și au avut loc confruntări cu polițiștii. Dacă la Paris autoritățile s-au pregătit minuțios, în Olanda, Anglia și Germania marocanii au provocat haos.
Haosul a cuprins Londra aproape de miezul nopțiii, după ce Marocul a părăsit Cupa Mondială. Africanii au ieșit pe străzi cu torțe și fumigene, iar polițiștii au intervenit cu scuturi și bastoane, încercând să potolească dezordinile.
Un polițist a avut nevoie de îngrijiri medicale și le-a primit chiar în stradă, iar mai multe persoane au fost arestate.
Scene asemănătoae au putut fi văzute în mai multe orașe olandeze. La Amsterdam, mașinile de poliție au fost oprite de marocani, care au lansat artificii și au dat foc vitrinelor și coșurilor de gunoi.
La Rotterdam a părut că poliția nu poate să facă nimic în fața marocanilor, care au aruncat cu ouă în direcția ofițerilor de securitate. Iar la Haga ieșirile au avut context politic, fiind fluturate drapele ale Marocului și Palestinei.
La Haga 13 persoane au fost reținute de poliție. Ministrul apărării din Țările de Jos, o promotoare a politicii anti-imigranți, a spus că marocanii se comportă ca niște nebuni.
Și la Dusseldorf circa 1500 de suporteri ai „leilor din Atlas” au vandalizat străzile, având confruntări cu polițiștii.
În schimb, la Paris sărbătoarea francezilor a decurs mai liniștit decât se aștepta. Peste 5000 de polițiști au asigurat ordinea doar în capitala franceză. Se pare că marocanii au recunoscut înfrângerea și s-au bucurat pentru fanii naționalei Les Blues.

