Investitorul Vasile Tofan este candidatul PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de liderul partidului Igor Grosu într-un video postat pe rețelele de socializare, în care cei doi apar împreună. Tofan a declarat că va depune toată energia și taletul său pentru a atinge scopurile propuse, în prim plan fiind integrarea europeană.
Igor GROSU, LIDERUL PAS: „Acum câteva minute a luat sfârșit ședința fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, în cadrul căreia am avut deosebita plăcere, timp de câteva ore, să avem o discuție cu domnul Vasile Tofan, candidat la funcția de prim-ministru, pe care o vom înainta mâine în cadrul consultărilor cu doamna președintă Maia Sandu.”
Igor Grosu a precizat că discuțiile s-au axat pe prioritățile pe care partidul de guvernare și le-a stabilit pentru următorii ani, iar viitorul premier va avea misiunea să le pună în aplicare.
Igor GROSU, LIDERUL PAS: „Evident, integrarea europeană este prioritatea top, dezvoltarea economică, continuarea reformelor pe care ni le-am asumat și sporirea rezilienței statului, societății, în contextul actual geopolitic.”
Vasile TOFAN, CANDIDATUL PAS PENTRU PREMIER: „Simt gravitatea momentului. E o mare responsabilitate pentru că așteptările oamenilor sunt foarte mari. Avem foarte mult de muncă, nu pot spune că am răspunsurile la toate întrebările, dar promit că toată energia, tot talentul, tot ce știu, o să o canalizez ca să realizăm ceea ce ne-am propus cu obiectivul numărul unu - să ducem la capăt integrarea și în 2028 să semnăm acordul de aderare.”
Mâine, la ora 10:00, Igor Grosu, împreună cu alți membri ai partidului de guvernare, vor merge la președinție, unde îl vor prezenta șefei statului, pe Vasile Tofan drept candidat al PAS la funcția de prim-ministru.
Iulia PASCARI, REPORTER PRO TV: „Doar după consultări, președintele Maia Sandu va putea propune o candidatură pentru funcția de premier al Republicii Moldova. Ulterior, acesta va avea la dispoziție 15 zile pentru a obține votul de încredere al Parlamentului.”
Funcția de premier a devenit vacantă după demisia lui Alexandru Munteanu, care și-a anunțat demisia pe facebook, după opt luni de mandat. Munteanu a scris că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le are, fără a oferi alte comentarii la acest subiect.

