Justitia, sanatatea, educatia si crearea locurilor de munca sunt prioritatile candidatilor la functia de deputat in Parlamentul Republicii Moldova. Pe langa obiectivele trasate, pretendentii la fotoliul de parlamentar spun ca au si regrete. Reprezentantul Miscarii Profesionistilor „Speranta-Надежда” spune ca regreta gestul nesabuit de a-l stropi cu lapte pe un fost ministru, reprezentantul Platformei DA spune ca regreta dezbinarea partidelor de dreapta inaintea scrutinului, iar reprezentantul PDM s-a aratat dezamagit de unele actiuni ale formatiunii sale din perioada cand Vlad Plahotniuc era lider al partidului, noteaza IPN.
Andrei Donica, candidat la functia de deputat pe lista Miscarii Profesionistilor „Speranta-Надежда”, spune ca de 5 ani dureaza procesul de judecata in dosarul galetii cu lapte turnate peste ministrul finantelor din acea perioada, Octavian Armasu.
„In calitate de activist civic am facut-o din suflet si cred ca multi moldoveni s-au regasit in fapta mea. Acum incerc sa privesc calm lucrurile, inteleg ca in politica trebuie sa ai capacitatea de a argumenta si negocia, dar atunci in calitate de activist nu aveam rabdare sa ma gandesc la asta. Eu m-am retras odata in favoarea lui Andrei Nastase, dar acum n-avem de gand sa ne retragem”, a spus Andrei Donica in cadrul dezbaterilor electorale „Te votezi la ProTV” de la ProTV Chisinau.
Reprezentantul PDM Alexandru Jizdan spune ca ridicarea calitatii vietii oamenilor va fi prioritatea formatiunii in eventualitatea in care va accede in Parlament. De asemenea, potrivit secretarului general PDM, formatiunea sa va fi cea care va asigura o majoritatea proeuropeana in viitorul Legislativ.
„Bunastarea cetatenilor, calitatea educatiei si sistemul de sanatate sunt prioritatile noastre. Sunt greseli ale fostei conduceri a partidului, cu multe din actiunile care s-au produs in acea perioada nu am fost si nu suntem de acord, cum ar fi, de exemplu, anularea mandatului lui Andrei Nastase. Acea decizie a instantei automat a fost atribuita PDM si acum putine argumente avem ca sa explicam ca PDM n-a avut nicio legatura”, a spus Alexandru Jizdan.
Reprezentantul Platfomei DA Liviu Vovc si-a exprimat speranta ca in viitorul Legislativ va exista o alianta cu PAS dupa modelul fostului bloc ACUM.
„Prioritatile noastre sunt combaterea saraciei, dezvoltarea sistemului de sanatate, dezvoltarea economiei si crearea locurilor de munca. Bineinteles, o prioritate este si justitia. Noi am insistat pe crearea unui bloc de dreapta, ca sa dam lovitura si sa avem 51 de oameni rationali in Parlament, dar n-a fost sa fie. Am convingerea ca in urmatorul Parlament va exista o coalitie PAS-Plaforma Da, pentru ca aceasta este unica solutie viabila pentru tara ”, a spus Liviu Vovc.
Dezbaterile electorale „Te votezi la ProTV” sunt realizate de postul de televiziune ProTV Chisinau in colaborare cu Asociatia Promo-LEX, Radio Europa Libera Moldova, portalul Anticoruptie.md, publicatia online NewsMaker, Agentia de Presa IPN si portalul Privesc.eu.


