Partidul Democrat este succesorul Miscarii pentru o Moldova Democratica si Prospera care a fost creata in 1997 de sustinatorii presedintelui Petru Lucinschi. De atunci pana in 2009 a fost condus de Dumitru Diacov, ulterior de ex-comunistul Marian Lupu si apoi de Vladimir Plahotniuc. In prezent conducerea formatiunii este asigurata de ex-premierul Pavel Filip.

Se declara de orientare social-democrata, centrista. In februarie 2019 a inregistrat cel mai bun scor la un scrutin parlamentar, reusind sa intre in parlament cu 30 de mandate.

Din 2009 pana in 2019 s-a aflat la putere, alaturi de alte partide, iar din 2016 si-a asumat guvernarea. 

Si-a creat o imagine controversata. Dupa ce conducerea a fost preluata de ex-comunistul Marian Lupu, formatiunea a semnat un acord de colaborare cu partidul lui Vladimir Putin si a negociat crearea unei coalitii cu comunistii, sub privirea atenta a emisarilor rusi trimisi la Chisinau. Ulterior reprezentantii partidului au schimbat macazul si au spus ca sunt pro-europeni. 

Ministri democrati au participat la adoptarea deciziilor in cazul concesionarii aeroportului Chisinau, a oferirii a circa un miliard de dolari din rezervele Bancii Nationale, sub garantia guvernului, celor trei banci devalizate. Iar mai recent democratii au adoptat, cu ajutorul socialistilor, sistemul electoral mixt, criticat de experti din tara si de peste hotare. 

In iunie 2019, democratii au refuzat timp de o saptamana sa transfere puterea urmatorului executiv investit. Dupa asta fostul lider, Vladimir Plahotniuc, a parasit tara si de atunci nu a mai revenit.

Actuala echipa spune ca s-a detasat de imaginea si metodele fostului presedinte al PD, pus sub acuzare penala in R. Moldova si in Rusia. Intentioneaza sa promoveze in legislativ reformele si proiectele de succes initiate cat timp s-a aflat la guvernare. 

Acest material este realizat de Radio Europa Libera Chisinau.