Partidul Sor a fost infiintat in 1998 cu denumirea Miscarea social-politica „Ravnopravie”. Pana in 2016 a fost condusa de consilierul municipal pro-rus din Chisinau Valeri Klimenko, dupa care a fost preluata de Ilan Sor, fostul manager al bancii de stat BEM, devalizate in 2014. Sor a fost condamnat de prima instanta la 7 ani si jumatate de inchisoare in acest caz de rezonanta. El considera ca este inculpat pe nedrept. Dosarul sau a incremenit in instante, fapt ce ar demonstra impunitatea si complicitatea justitiei, potrivit mai multor experti si chiar diplomati europeni.
La localele din 2015 Ilan Sor, retinut si pus sub acuzare in dosarul fraudei bancare, reuseste sa fie eliberat din arest pentru a face campanie. A castigat primaria Orhei din primul tur, cu peste 60%.
Formatiunii i se reproseaza frecvent organizarea de actiuni populiste, concerte la care se imparteau gratuit alimente si intretinerea retelei de magazine sociale care ar urmari fidelizarea alegatorilor si racolarea de noi sustinatori in schimbul pachetelor alimentare ieftine. Doar o relatie speciala a liderului cu cei care controleaza institutiile statului i-a ferit de eventuale sanctiuni.
Alegerile din 2019 propulseaza partidul lui Ilan Sor in parlament, cu sapte mandate. Pe langa Sor, alti patru deputati au fost lipsiti de imunitate si pusi sub invinuire in dosarul fraudei bancare si concesionarea aeroportului Chisinau. Cei vizati resping acuzatiile.
Ilan Sor a plecat din tara in aceeasi zi cu liderul democratilor Vladimir Plahotniuc, in iunie 2019, zi in care PD a renuntat sa se mai tina de putere si a recunoscut noua majoritate si noul guvern.
Cei mai multi actori politici spun ca nu vor colabora cu formatiunea condusa de Sor atata timp cat el si colegii sai sunt considerati beneficiari ai furtului bancar.
Acest material este realizat de Radio Europa Libera Chisinau.

