12 concurenti si-au aratat abilitatile de cofetari in fata unui juriu pretentios la cel mai dulce show - "Bake Off Romania". Aseara, la prima editie, ei au primit sarcina de a pregati un tort, iar asta s-a dovedit a fi o adevarata provocare pentru unii. Tot ieri a fost ales si cofetarul saptamanii, dar si concurentul care a fost nevoit sa paraseasca show-ul.


La prima proba, concurentii au trebuit sa prepare un tort care sa-i reprezinte, sa le vorbeasca juratilor despre personalitatea lor, atat prin gust, cat si prin aspect. Astfel, 12 torturi, cu crema de capsune, zmeura sau ciocolata au aparut pe mesele de lucru.

La a doua proba, tortul mozaic a fost provocarea din partea juriului. Cei 3 jurati au trebuit sa guste, sa compare si sa decida care sunt cele mai bune torturi, fara sa stie cine anume le-a facut.

La cea de-a 3 si ultima proba, cofetarii amatori au avut de preparat un tort al familiei. Ideile concurentilor au fost dintre cele mai ingenioase - de la desene pana la arbore genealogic. 

La final, juriul l-a ales pe Dan Ioan cel mai bun cofetar al saptamanii, in timp ce Cristian Andronescu a fost nevoit sa paraseasca show-ul. Care vor fi noile probe pentru cei 11 concurenti, aflati saptamana viitoare, la Pro TV.